In iarna care vine este posibil ca acei cetatenii care mai sunt bransati la sistemul centralizat de termoficare, sa nu aiba caldura.
La Lupeni, spre exemplu, datoriile populatiei catre Universal Edil si apoi restantele acestei firme catre SE Paroseni in contul furnizarii agentului termic, ating sume imense. Anuntul ca la iarna este posibil sa nu se mai dea caldura, a fost facut chiar de catre primarul localitatii, Cornel Resmerita. “Eu am promis cetatenilor ca ii voi anunta la inceputul lunii august sau pana in jurul datei de 15 daca vor avea sau nu vor avea caldura. Am avut o discutie, noi, primarii, cu domnul Visan de la Paroseni.
Toate cele trei societati, de la Lupeni, Vulcan si Petrosani, sunt in insolventa si au datorii, pentru ca nu reusesc sa recupereze banii pe agentul termic de la cetateni. Oamenii au datorii fata de societatii, datorii care s-au ridicat la sume destul de mari si sigur, trebuie sa dam acest anunt, ca nu vom beneficia de agent termic”, ne-a declarat Cornel Resmerita, primarul Municipiului Lupeni
Insa, tot edilul mai spune ca pana la venirea sezonului rece incearca sa obtina niste fonduri guvernamentale pentru stingerea, macar partiala a acestor datorii. “Noi am facut adreesa spre Finantele Deva, spre Ministerul Finantelor, spre Ministerul Administratiei si Internelor si spre domnul prim-ministru Victor Ponta pentru a primit bani, banii care trebuie sa ajunga cu destinatie spre termoficare. Aceste sume ne vor asigura termoficarea pe urmatorii 4, 5 ani de acum incolo daca noi reusim sa platim contributia la stat a angajatilor Universal Edil si tot ceea ce este nevoie. Dupa aceea, sigur, vom si incerca sa fortam Universalul sa faca curatenie in curtea proprie, iar ei sa-si incaseze veniturile anuale pentru a nu mai avea probleme cum au fost pana acum”, a mai spus Resmerita.
Ajungem si la Vulcan si constatam ca si aici, situatia este destul de complicata. Pregotermul, firma de gospodarie si termoficare a orasului, inregistreaza datorii mari, tot din cauza ca oamenii nu au platit chiar si cu anii. Reprezentantii municipalitatii vor discuta problema termoficarii cu toti factorii implicati, apoi vor lua o decizie. “ Am dat ordin sa mi se prezinte o situatie cu toate datoriile si cu toti cetatenii datori la caldura.
Important de precizat este ca institutiile nu au datorii, ci doar oamenii. Nu pot sa spun acum care va fi situatia, dar eu ca si primarie nu pot sa suport si caldura unor cetateni care beneficiaza de termoficare”, a declarat Gheorghe Ile, primarul Municipiului Vulcan.
Luiza Andronache