Mai mulți locuitori din Valea Jiului au depus plângeri după ce și-au găsit autoturismele fără catalizatoare, dar hoții au fost de negăsit. Dacă polițiștii n-au reușit măcar să-i identifice pe autori, procurorii s-au văzut nevoiți să închidă dosarele. Unul dintre dosare are aproape patru ani de zile, perioadă în care nu s-a reușit prinderea autorului.

”Prin ordonanța din data de 18.01.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin. 1 C.pen., art. 229 alin. l lit. b),d) C.penal, constând în aceea că ,în noaptea de 19/20.12.2020,persoane necunoscute au sustras catalizatorul de la autoturismul marca Volkswagen aparţinând persoanei vătămate. În urma verificărilor efectuate, nu au rezultat date privind identitatea autorului/autorilor faptei. Prin ordonanţa din data de 18.01.2024, s-a dispus de către procurorul de caz renunţarea la urmărire penală, cu privire la infracţiunea de furt calificat”, se arată în dosarul închis zilele trecute. Instanța de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Petroșani a apreciat că s-ar cheltui prea mulți bani pentru continuarea urmăririi penale, așa că a dat dreptate procurorului. ”Este îndeplinită condiţia să nu existe un interes public în urmărirea faptelor, prin raportare la criteriile prevăzute la art. 318 alin. (2) C.pr.pen., şi anume: conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia, precum şi existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii”, arată magistrații.