Calea ferată din zona Văii Jiului continuă să fie în proces de modernizare. CFR Infrastructură a dat publicității stadiul lucrărilor și a precizat că, pe acest tronson, se circulă încă cu restricții. Potrivit feroviarilor, la ora actuală, stadiul de execuție înregistrează procente de 35 și respectiv 20, pe LOTURILE 1 și 2, unde lucrările la suprastructura feroviară au demarat anul acesta.
Lotul 1 este între Bănița și Petroșani Triaj, iar aici stadiul execuției este de 35%.
Lot 2 este între Petroșani Triaj și Petroșani, iar stadiul execuției este de 20%.
Lucrarea cuprinde zone cu tuneluri ce străbat munții, dar au fost executate inclusiv pe timpul iernii, care nu a fost foarte grea.
Este vorba despre lucrări la suprastructura feroviară, care se execută punctual, cu restricții de viteză și care constau în înlocuirea componentelor aferente suprastructurii – șină, traverse, material mărunt de cale, aparate de cale, ori legături între două linii paralele, schimbătoare de cale cu dublă joncțiune, inclusiv montarea de dale elastice la trecerile la nivel cu calea ferată.
Toate aceste au drept scop îmbunătățirea condițiilor de circulație și, implicit, creşterea vitezei și a gradului de siguranță feroviară.
Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara a semnat 5 contracte a căror valoare totală este peste 56 de milioane de lei, în noiembrie 2022.
Termenul de finalizare este de 24 de luni, așa că lucrările vor trebui să fie gata în noiembrie.
Lungime totală a căii reabilitate este de 12,648 km.

Diana Mitrache
Imagini CFR Infrastructură Timișoara