U n Memorandum semnat între Blocul Naţional Sindical și Ministerul Energiei prevede ca în cadrul Complexului Energetic Hunedoara să fie pus la dispoziția sindicaliștilor un spațiu în care experţii se pot întâlni cu salariaţii ce urmează a fi disponibilizaţi.

”Este extrem de important să lucrăm şi la setul de măsuri active de care aceşti lucrători vor trebui să beneficieze în lunile care urmează, cât şi la identificarea şi promovarea unor noi alternative economice care să asigure locuri de muncă de calitate pentru lucrătorii din Valea Jiului. În două săptămâni vom deschide împreună dialog cu cei de la MIPE cărora le vom prezenta propuneri de proiecte şi programe ce ar trebui incluse în cadrul Programului Operaţional „Tranziţie Justă”, a declarat Dumitru Costin, presedintele BNS.
Datorită acestui memorandum Ministerul Energiei şi CEH, în insolvenţă, vor face demersurile necesare pentru alocarea în cadrul structurilor CEH în care se vor produce disponiblizări a unui spaţiu adecvat în care experţii BNS să îşi poată desfăşura activitatea (un spaţiu de lucru adecvat volumului de muncă, dotat cu facilităţi pentru activităţi specifice de birou în care experţii se pot întâlni cu salariaţii ce urmează a fi disponibilizaţi,
respectând regulile de distanţare impuse în această perioadă). De asemenea, se va oferi sprijin din partea Biroului Resurse Umane în vederea programării salariaţilor ce urmează a fi disponibilizaţi pentru sesiunile de profilare cu experţii BNS şi pentru prelucrarea datelor din dosarele de personal ale celor ce vor fi disponibilizaţi, dar şi o sală pentru întâlniri de grup cu persoanele ce urmează a fi profilate. Ulterior, BNS va utiliza bazele de date astfel create şi profilele ocupaţionale exclusiv în vederea asistării acestor persoane pentru reintegrarea lor pe piaţa muncii locală sau regională.