De la scaune de birou, la cutii, tone de sticle de plastic și cauciucuri de mașini, chiar, toate au fost cărate de ape spre centrul orașului. Topirea zăpezilor și ploile au antrenat mizeriile pe care le vedem acum pe toate firele de apă. Apele Române le-au cerut primăriilor să ia măsuri.

Maleia, apa din centrul municipiului Petroșani, pe lângă mirosul greu dat de latrinele deversate direct în apă, a adus în centrul orașului, un adevărat magazin de obiecte pierdute. Scaune de birou, lăzi, cutii, doze de bere și multe sticle din plastic plutesc în apă și, deocamdată, nimeni nu a putut fi tras la răspundere. Și asta, în condițiile în care, cu câteva săptămâni în urmă, când a avut loc acțiunea Let’s do it, România, albia a fost total curățată.
Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu: „De joi, o să avem o acțiune amplă de igienizare și decolmatare a pârâului Maleia, atât în Petroșani, cât și în amonte, spre Rusu”.
Acțiunile de curățare a apelor au început în Valea Jiului acum două săptămâni, cu afluenți ai Jiului de Vest, iar de vineri, angajații de la Sistemul Hidrotehnic Ape Jiu sunt și la Petrila, pe Jiul de Est. Dar nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că, deși în apă ajung tone de deșeuri, nimeni nu e surprins în flagrant.
Dar există, totuși, o speranță. „E complicat ca să îi amendezi, că trebuie să îi prinzi în fapt. Ori ca să supraveghezi apele e greu. Dar e complicat, că poate aruncă după-amiaza, seara, noaptea. Dar sunt zone pe care le știm focare pur și simplu, unde se aruncă de ani buni și
le-am sugerat celor de la salubrizare să pună camere de luat vederi. Sperăm că, în viitorul apropiat să găsim soluții, ca să monitorizăm zonele respective”, mai spune Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
Până atunci, însă, apele rămân sufocate. Iar cei care au supravegheat, ca voluntari, apa pârâului Maleia, care trece prin centrul Petroșani au putut constatata cât de poluată este. Nu mai puțin de 60 de țevi din care sunt deversate latrine, grajduri, ori chiar evacuări de ape uzate, au putut fi
observate cu ochiul liber de voluntarii care au participat la proiectul „Pe firul apei”.
Diana Mitrache