Blocurile din Aninoasa încă așteaptă organizarea de șantier. Deși, încă din 2 aprilie 2024, primarul promitea că măcar organizarea de șantier va fi gata, la fața locului nimeni nu a făcut nimic.

Un teren e gol, iar un altul, pare că a fost pregătit, după ce au fost strânse ceva crengi și mai mulți copaci au fost tăiați. Dar, în rest, nici urmă de constructori.
Oamenii din Aninoasa mi-au indicat locurile unde ar urma să fie blocurile, dar atât. „Mă credeți că au venit și au măsurat de 40 de ori? Au venit și au tot măsurat și atât. Eu i-am văzut. Dar nimic mai mult”, a spus un localnic ce stă încă în blocurile ce stau să cadă.
Unul dintre blocuri ar urma să fie construit pe un loc ce cândva a servit drept teren de fotbal. Peste râu de blocurile vechi. Dar terenul este intact.
Și al doilea va fi amplasat mai la intrarea pe vale, spre blocurile vechi. Și aici, am identificat zona, după ce oamenii m-au trimis să văd locul din care s-au tăiat niște copaci de pe deal.
Primarul Nicolae Dunca a declarat, în 2 aprilie 2024, că începe organizarea de șantier. „Am primit ordinul pentru a elibera autorizația de construcție. Luni am eliberat autorizația de construcție și de miercuri constructorul va aduce utilaje. De luni (n.r. 8 aprilie) se apucă de construcția blocurilor”, spunea atunci Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.
A fost nevoie de luni de zile, în care s-au întocmit documente și s-au dat avize. Birocrația a ținut pe loc zeci de suflete sărmane, care stau de un an de zile în container. Acum, oamenilor li s-a promis că vor fi mutați în case noi, prin decembrie.
Guvernul României a adoptat, în aprilie 2023, Hotărârea prin care se alocă 40 de milioane de lei pentru construirea celor 100 de apartamente din orașul Aninoasa. La un an, însă, nimic nu pare să se fi mișcat.

Diana Mitrache