Consiliul Județean Hunedoara a demarat licitația pentru servicii de proiectare privind elaborarea Planului Urbanistic pentru Zone Construite Protejate și a Regulamentului Urbanistic aferent zonei Mina Petrila. Valoarea contractului de servicii se ridică la 835.294 lei.
Proiectul are ca obiectiv reglementarea unui ansamblu mixt de zone funcționale compatibile reciproc, intrând în strânsă relație cu vocația ansamblului de zonă industrială aflată în proces de tranziție. Astfel, prin proiectul propus se vor reglementa categorii variate de zone funcționale pentru a asigura o dezvoltare echilibrată și sustenabilă a zonei.
Categoriile de zone funcționale prevăzute în proiect includ zonă de instituții și servicii cu caracter cultural; zonă industrială și servicii complementare; zonă de agrement și sport; zonă de instituții și servicii cu caracter educațional, de cercetare și inovare; zonă verde de protecție aferentă culoarului verde-albastru al Jiului de Est; zonă căi de comunicație rutieră, feroviară, pietonală și pentru biciclete; zonă pentru echipare edilitară; zonă terenuri aflate permanent sub ape.
Ofertele pentru participarea la licitație se pot depune până la data de 14 februarie, iar Consiliul Județean Hunedoara încurajează participarea activă a firmelor specializate în domeniul proiectării urbanistice.
Prin acest proiect, autoritățile locale doresc să creeze un cadru urban modern și funcțional, care să răspundă nevoilor comunității și să asigure o dezvoltare durabilă a zonei Mina Petrila.
Clădiri demolate, altele reabilitate
Unele dintre clădiri vor fi demolate. Acestea sunt mina școală, cabina de la poartă și o anexă a clădirii administrative. Pentru alte clădiri, care de altfel sunt incluse în patrimoniul istoric se propune reabilitarea acestora, respectând legislația specifică.
Monika BACIU