Stresul, dieta neechilibrată și neglijarea stării generale de sănătate, duc la efecte incredibile, iar medicii diabetologi spun că zilnic ajung noi pacienți la ușa lor. Cei mai mulți nici nu știu că sunt bolnavi și ajung la medic când e deja avansată boala. 14 noiembrie a fost Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului. Am ajuns și noi la ușa unui emdic specialist de la noi.

Zeci de oameni așteptau la ușa unui
cabinet de diabetologie din Vulcan și așa este în fiecare zi. Toți au depistat că sunt diabetici, iar mulți au identificat boala, abia când li s-a făcut rău. „Am fost la medic, în Spania. Și domnul doctor mi-a dat să fac analizele. A zis că am diabet. Aveam indicele peste 200 și habar nu aveam. Mă simțeam amețită, dar nu știam de ce”, a spus o pacientă, venită la consultație, chiar de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului.
Diabetul a devenit o pandemie globală, iar medicii specialiști spun că oamenii vin chiar când boala este avansată. Pe mulți îi descoperă târziu, unii rămân fără vedere, alții fără membre, în timp ce, cei mai mulți, se expun unor pericole foarte mari. La cabinetul din spitalul de la Vulcan vin zilnic cel puțin 3 pacienți noi, care sunt diagnosticați cu această boală. „Avem foarte multe cazuri de diabet în ultima perioadă. Cam 3-4 cazuri avem pe zi, cazuri noi diagnosticate cu diabet. Sunt foarte multe și sunt descoperite întâmplător. Avem și tineri, dar vârsta celor mai mulți trece de 40 de ani”, afirmă dr Natalia Horobeț Rahotă, medic specialist diabetolog.
Peste 11% dintre români suferă de diabet, spun statisticile, iar în Valea Jiului, medicii recunosc că oamenii sunt mai predispuși. „Probabil, din cauza zonei în care trăim, ori a condițiilor de muncă de aici, care sunt foarte grele și stresante, iar stresuul este o cauză. Sunt persoane care vin cu valori foarte mari ale glicemiei, undeva peste 300 mg/dl sau avem și persoane care se monitorizează și descoperă de la început boala”, mai spune medicul Natalia Horobeț Rahotă.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 6% din populația lumii – peste 420 de milioane de oameni – trăiește fie cu diabet de tip 1, fie cu diabet de tip 2, dar se estimează că până în 2030 numărul va crește la peste jumătate de miliard. În timp ce mortalitatea prematură cauzată de alte boli majore netransmisibile este în scădere, decesele precoce din cauza diabetului au crescut cu 5% din 2000.
Diana Mitrache