Ce n-au reușit ONG-urile, a reușit un pensionar miner

T eoretic, la Petrila, în apropierea fostei mine, toată lumea vorbește despre proiecte de ecologizare și transformare. Doar că un fost miner a luat vorbele în serios și, peste drum de Exploatarea Culturală Pertrila a realizat un autentic loc de picnic și odihnă. Omul spune că a investit bani din pensia lui de miner, ca lumea să se simtă bine.

Dacă privești dincolo de malul Jiului, la Petrila, un singur loc atrage atenția pentru iarba tunsă, băncile aranjate ca loc de recreere, malul curățat al apei și chiar pescarii care vin să vadă dacă mai trage păstrăvul aici. E un loc realizat cu bani din pensia unui fost miner ce locuiește în blocul aflat pe malul Jiului și care a vopsit bordurile în culorile tricolorului, a văruit scara blocului și acum se pregătește să toarne o cale de acces spre micul paradis încropit pe malul apei.
Iar în copacii din jurul blocului sunt ursuleți de pluș, pentru copii.
„De ce fac asta? Ca să fie frumos. Dar din scară nu ies oamenii. Doar eu am făcut totul, cu banii și munca mea. Am pus și ursuleți de pluș în copaci. I-am pus pentru copii, să se uite, să se joace. Am dat 1000 de lei pe grinzi și acum betonez jos, ca să fac scări frumos, din lemn. Coboară oamenii, la apă, pescuiesc, stau. Am amenajat loc de grătar. Totul, din pensia mea de miner. Am mașină de tuns iarba, de 1000 de lei. Am adus spațiu verde de la Timișoara. Nimeni nu mi-a dat nimic. Așa am vrut eu, că mie îmi place să fie frumos. Am pus și brazi pe aici, am vopsit cu tricolor”, mi-a povestit Dorel Vartolomei, pensionar miner de la Mina Petrila.
Și, chiar dacă spune că nu prea e luat în serios pe la blocul lui, nea’ Dorel, pensionar miner, are și el, adepții lui. Un tovarăș îi este vecinul pescar, care spune că l-a mai ajutat din când în când și că folosește locul pentru a pescui în apa Jiului, mai mult ca relaxare că peștele nu trage. „Aici am mai tăiat și eu ce tufișuri am găsit. Mai ieșim și noi, la plajă, mai bem o bere, cu nepoții la joacă. Eu acum, am ieșit cu bățul, la pescuit. Mai vin pe aici și ma repar”, a spus Crăciun Panți, pensionar și el.
Domnul Dorel privește dincolo de apa Jiului și spune că, atunci când va face un grătar, vrea să vadă cum zona renaște din betoanele rămase la mina de unde a ieșit la pensie. Ar vrea să nu rămână goală, fără viață, că de partea cealaltă a malului se va ocupa el.
Diana Mitrache