Firma de salubritate din Valea Jiului organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase din deșeurile menajere. După ce, la începutul lunii octombrie, au fost colectate deșeurile periculoase din deșeuri menajere de la Petroșani și Baru Mare, la finele acestei săptămâni, mai exact sâmbătă, 8 octombrie, vor fi colectate aceste deșeuri în orașul Petrila și comuna Bănița.

SC Supercom SA organizează această campanie de colectare a deșeurilor considerate periculoase din deșeurile menajere și le cere oamenilor din cele două localități să se prezinte la punctele de colectare. Acestea vor fi amplasate între orele 10,00 -13,00, la Petrila, în fața Casei de Cultură, iar la Bănița în zona centru în fața magazinelor
Aici poate duce oricine ambalaje de la produsele de igienizare, uleiuri și grăsimi, altele decât cele comestibile. Ambalaje care conțin reziduuri de substanțe periculoase sau sunt contaminate cu substanțe periculoase, ambalaje de la vopseluri și lacuri, ori spary-uri, baterii, precum și acumulatori portabili.
Atenție! Nu sunt colectate în aceste puncte deșeurile voluminoase, ori cele provenite din demolări, dar nici cele electrice ori electronice.
Diana Mitrache