Un bărbat din Vulcan a fost arestat pentru trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată. În municipiul Vulcan au fost percheziții ale polițiștilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj.

„Din probele administrate în cauză a rezultat că în perioada iulie 2023 – mai 2024, acesta a deţinut, transportat şi vândut diferite cantități de drog de risc (canabis) și mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal) către consumatori, inclusiv minori, de pe raza județului Gorj.

Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Vulcan, fiind identificate și ridicate cantitatea de aproximativ 40 de grame de canabis, porționată și ambalată în 19 doze, țigări confecționate artizanal (consumate parțial), cântare de precizie, un grinder, precum și alte mijloace de probă.
La data de 16.05.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată în comunicatul DIICOT