Sportivul Avram Iancu vrea un nou record în Canalul Mânecii, în apele învolburate pe care le-a învins acum un deceniu. De această dată, vrea să facă drumul dus-întors, timp de aproape 40 de ore. Sportivul, înotătorul și bibliotecarul Avram Iancu de la Petroșani revine în forță și vrea să treacă înot, dus- întors, Canalul Mânecii. Adică, să fie omul cu numărul 38 de pe planetă. Toate astea, în anul Avram Iancu, la 10 ani distanță de prima lui traversare a acestui canal și la vârsta de 48 de ani, exact vârsta la care crăișorul munților, Avram Iancu a murit. Sunt o serie de coincidențe pe care sportivul nostru vrea acum sa le bifeze cu succes, deși recunoaște că are cam 5% șanse să și reușească. „Am traversat o dată Canalul Mânecii, alături de alți 2.484 de persoane, care au traversat o dată acest canal, deși, când am traversat eu erau 900 de oameni. Dar sunt, la ora actuală, doar 37 de persoane în lume, care au reușit dubla traversare a Canalului Mânecii. Sunt 68 de km, în linie dreaptă, dus-întors. Estimez să înot undeva la 100 de km, deoarece curenții marini sunt foarte puternici. Este singurul înot care mă poate face pe mine fericit. Iar șansele de reușită sunt foarte mici. Sunt realist și estimez undeva la 5%. Dar mărturisesc, cu mâna pe inimă, că o șansă dacă aș ști că am, mi-aș juca-o”, a spus Avram Iancu, sportiv din Petroșani.
Va trece canalul în luna august, iar plecarea echipei va fi în 15 iulie.
Primăria și Consiliul local de la Petroșani îl susține financiar cu 10.000 de lei, iar experiența aceasta îl costă aproximativ 7 mii de lire. „Pentru Petroșani e o mândrie și ne bucurăm că avem, la Petroșani, cel puțin 3 legende vii: Avram Iancu, Adrian Ahrițculesei și Tomi Coconea. Le mulțumesc că sunt exemple vii pentru tânăra generație. Îi urez mult succes și o să îl ajutăm și de această dată. Am propus Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care să îl ajutăm financiar cu o mică parte din toate cheltuielile pe care le va avea”, a adăugat, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
La conferința de presă în care și-a anunțat intenția, Avram Iancu a fost încurajat de profesorul Ioan Cordea și de susținătorul său Radu Ileană.
Îl vom vedea încercând, încă o dată, să uimească lumea și să ajungă la performanța cu numărul 38 în lume.

Diana Mitrache