8Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a fost pe teren la sfârsitul sãptãmânii trecute, pentru a vedea stadiul lucrãrilor de asfaltare pe cele sapte strãzi din zona Hermes, care au intrat în programul de reabilitare.

De câteva zile, muncitorii lucreazã de zor la asfaltare în zona Hermes, pentru finalizarea lucrãrilor pe strãzile propuse pentru reabilitare anul acesta. De altfel, aici, pe unele portiuni de drum, asfaltarea era mai mult decât necesarã.

„Este vorba de pachetul de strãzi finantat pe fonduri de la bugetul local. Suntem la stadiul în care se toarnã ultimul strat de asfalt în aceastã zonã, iar în douã, trei zile vom finaliza lucrãrile”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Municipiului Petrosani. Asfaltarea strãzilor din Petrosani s-a fãcut în ordinea prioritãtilor, în prima fazã arterele principale, iar apoi strãzile secundare.

S-au tinut de cuvânt, pe banii lor

Pânã la urmã, firma care a asigurat reamenajarea strãzilor si trotuarelor din zona situatã în spatele primãriei din Petrosani s-a tinut de cuvânt.

8-1Mai exact, lucrãrile urmeazã a fi încheiate. Este vorba despre strãzile St. O. Iosif, gen. Dragalina sau Parângului. “S-au încadrat în program si nu doar s-au tinut de cuvânt ci au si lucrat pe banii lor. Noi nu am achitat decât o parte din lucrare. Urmeazã ca lunile viitoare sã le achitãm si restul de bani”, a precizat Tiberiu Iacob – Ridzi, primarul municipiului Petrosani.  Dupã cum a mai precizat primarul localitãtii, în acest an, alte lucrãri de investitii în ceea ce priveste asfaltarea strãzilor sau refacerea trotuarelor nu vor mai fi efectuate în municipiul Petrosani. “În acest an nu vom mai face investitii de asfaltare a infrastructurii în totalitate. Vom face doar interventii de reparatii.

Anul viitor, în urma finalizãrii lucrãrilor de introducere a canalizãrii în Colonie si în alte zone vom face un program care va prevedea reabilitarea infrastructurii rutiere în toate respectivele zone”, a mai spus Tiberiu Iacob – Ridzi. Banii necesari asfaltãrii strãzilor din zona centralã a Petrosaniului au fost alocati de la bugetul local.

Luiza Andronache 

Mircea Nistor