O tânără de 18 ani a fost aruncată pe geam de iubitul ei, cu un an mai mare. Fapta s- a petrecut la Călan și fata a ajuns la spital

” Astăzi, în jurul orei 18.00, Poliția Orașului Călan a fost sesizată cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan între doi concubini, bărbatul si-ar fi agresat fizic concubina, în vârstă de 18 ani, ulterior aruncând-o de la fereastra apartamentului, situat la etajul 3. Tânăra a supraviețuit și a fost preluată de un echipaj SMURD și transportata la spitalul din municipiul Hunedoara pentru îngrijiri medicale. Prezumtivul autor al faptei, în vârstă de 19 ani, din Călan, se află în momentul de față în custodia polițiștilor, fiind audiat cu privire la împrejurările comiterii faptei, urmând a se lua masurile legale. Cercetările au fost preluate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ HD.

Diana Mitrache