I-am admirat puterea de muncă și dorința de performanță încă de când era „ucenicul” profesoarei-antrenor de handbal, Edith Mileti. În timp, Daniel Brânzău (născut pe 4 iunie 1987) a acumulat o experiență academică și profesională ce îl recomandă ca unul dintre cei mai apreciați pedagogi în sportul Văii Jiului.

Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport București (promoția 2011), cu masteratul luat în 2013, precum și licențiat al Școlilor Naționale de Antrenori, Dani Brânzău a
antrenat timp de zece ani (2011 – 2021) la secția de handbal fete a C.S.S Petroșani, cu numeroase prezențe la turneele finale pe țară, prin mâinile sale trecând sportive care au ajuns în ligile naționale sau centre olimpice de excelență, numindu-le aici pe Andreea Țârle, Sara Rus, Dalia Câmpean sau Denisa Tudor.
–––
CUPA DANI BRÂNZĂU
Ed. a II-a, 18 martie 2023, orele 10:00
Kempo M.M.A & kickboxing

Participă 140 sportivi din Valea Jiului, Hațeg, Vâlcea, pregătiți de antrenori de renume: Radu Mârza, Ionuț Năsălean, Alin Boroghină, Cosmin Pîrva, Romulus Gabor, Atilla Vass.
Loc de desfășurare: sala M.M.A, str. Mihai Viteazu 3 demisol, Petroșani, jud. Hunedoara.

––-

PE CONT PROPRIU
Începând cu anul 2018, Dani Brânzău și-a înființat propriul club sportiv ce-i poartă numele. În scurt timp, el a pus la punct o sală de 150 mp, la demisolul unei clădiri din centrul Petroșaniului, dotată după ultimele standarde, cu un generos spațiu de antrenament, cu toalete, vestiare, dușuri.
Cronologic, a dat atenție sportului kempo M.M.A (Mixed Martial Arts), acest sport practicat din vremuri imemoriale, pentru menținerea unei bune condiții fizice, o combinație cu reguli
precise între box, lupte, judo, karate și alte sporturi fizice. A creat o secție puternică, având în prezent 120 de sportivi legitimați care au reușit câteva performanțe la nivel național.
Evident, focul nu s-a stins nici pentru prima dragoste,
handbalul. Secția de handbal a C.S Dani Brânzău își desfășoară activitatea cu 40 de fete, la Vulcan (în parteneriat cu Primăria Municipiului Vulcan), scopul declarat fiind acela de a pregăti la startul sezonului 2023 – 2024 trei grupe, junioare IV (gr. 2011 – 2012), minihandbal (gr. 2013 – 2014) și babyhandbal (gr. 2015 – 2016), ce urmează a fi înscrise în competițiile naționale, selecția fiind în desfășurare până la definitivarea loturilor.
În fine, baschetul și-a găsit și el locul în preocupările lui Dani Brânzău, care a creat în clubul său această secție de minibaschet, la Vulcan, în plan fiind mărirea ariei de selecție cu copii din toate orașele Văii Jiului, urmând din toamnă afilierea la F.R Baschet pentru campionatele naționale.
„Obiectivul meu? Alinierea tuturor acestor trei secții la cel mai înalt nivel, cu bătaie spre viitoare performanțe, ca să facem din Valea Jiului un reper
important în planul promovării tinerelor talente spre echipele de top ale țării” a spun Dani Brânzău.

GENU TUTU