Andraș Emil a fost ales, luni seara, președinte al Organizației PSD Vulcan. Acesta va lucra sub coordonarea primarului Merișanu Cristian.
Senator Cristian RESMERIȚĂ: Interimatul meu la conducerea Organizației PSD Vulcan încetează. Organizația PSD Vulcan a decis în unanimitate ca domnul Andraș Emil să ocupe poziția de președinte al acestei organizații.
Acesta va lucra sub directa coordonare a domnului primar Merișanu Cristian, sunt convins că împreună vor face treabă bună.
Andraș Emil: Este o poziție foarte onorantă pentru mine! În acest moment pot să vă spun că noi PSD Vulcan, vom face tot ceea ce este posibil, pentru a susține proiectele domnului Primar.
Primarul Municipiului Vulcan, Merișanu Cristian: Este o senzație plăcută să te întorci acasă! Chiar dacă am fost nevoit să candidez din partea altui partid pentru Primărie, sufletul meu a rămas tot la PSD.
Împreună vom face o echipă pentru Vulcan!