Anul acesta se închide ultima minã în Petrila, cea din Lonea, si poate atunci, primarul Vasilicã Jurca va afla care sunt consecintele adevãrate. Asta, pentru cã acum, când mai are un pic si preia, în lunã martie amplasamentul fostei mine Petrila, pentru care o mânã de arhitecti au luptat sã rãmânã în patrimoniul orasului, nu stie ce îl asteaptã.
Vorbim despre primarul Vasilicã Jurca, cel pe care l-am gãsit vineri seara plictisit, agasat de prezenta unor oameni în salã si deloc interesat de demersul lui Ion Barbu, un simplu artist care n-a cerut nimic, dar nici nu a primit. Asta, desi a adus chiar si de la Paris, arhitecti care sunt gata sã salveze Petrila.
Vasilicã Jurca agasat de munca peste program
Vineri la ora 17,00 fix, Mihai Danciu, cadru universitar, la Facultatea de arhitecturã din Timisoara a început prelegerea a ceea ce el, alãturi de alte trei arhitecte de prestigiu, numeste Asociatia Planeta Petrila – un brand infailibil, gratie lui Ion Barbu si Cãtãlin Cenusã, care au fost protagonistii principali ai lui Andrei Dãscãlescu, regizorul care a filmat ultimele clipe de viatã ale minei Petrila si care a dus filmul în peste 10 tãri.
A vorbit despre faptul cã ei, arhitectii, pot sã le arate lor, celor din administratia localã, ce proiecte pot accesa, cum vin banii si care sunt primii pasi. Vasilicã Jurca zâmbea neîncrezãtor cã asta ar fi salvarea, desi i s-au dat toate exemplele reale. La fel a cam fãcut si o mare parte a celor prezenti, iar una dintre doamnele de acolo îi strigã cã îi e foame si sã încheie adunarea mai repede!
Vasilicã Jurca s-a arãtat nervos când a luat cuvântul si Cãtãin Cenusã, (care apropo’, alãturi de Ion Barbu, a plãtit cazarea si mesele celor veniti la Petrila), dar si când Dorel Schiopu, presedintele Asociatiei Rosamultiflora a venit cu un proiect inedit. „În calitate de ce ne vorbiti dumneavoastrã?”, a fost replica lui Jurca, iar CFR-istul Schiopu i-a spus cã, în calitate de om care s-a nãscut în acest oras, ar vrea sã meargã în Bucuresti cu manifeste pe care sã scrie poeme de I.D Sîrbu, pe care sã le împartã bucurestenilor, fix în perioada în care s-ar mai comemora un an de la mineriadele.
O mineriadã culturalã voia omul sã propunã, cu brandul Planeta Petrila si I.D Sîrbu, ca sã atragã oamenii spre noi.
Nu i-a propus nimeni, poate, edilului vreun târg, ca la gater, sau la vreo lucrare la care se întoarce parandãrãtul. A încheiat oricum, dupã o orã, ceea ce organizatorul Ion Barbu estima cã se va încheia în minim douã ore, cã momârlanii îs’ gazde bune. Nu si la Petrila!
Masã rotundã privind viitorul luminos al Minei Petrila
Invitati:
– dr. Arh. Ilinca PÃUN CONSTANTINESCU, Bucuresti;
– arh. Cristina SUCALÃ, Paris;
– arh. Loredana GAITÃ, Timisoara;
– arh. Mihai-Ionut DANCIU, Petrosani;
– art. Ion BARBU, Petrila;
– art. Suzana DAN, expert cultural EPHEMAIR, Bucuresti;
– dr. Irina HASNAS, Reteaua Memoriei / IICMER, Bucuresti
– Ovidiu Mihãitã, Presedinte al Asociatiei Teatrelor Independente, Timisoara.
– Teodora Borghof, expert fonduri europene;
– arh. Anca Botezan, Deva
– ing. Rolland Szedlacsek, Petrila;
– jr. Adriana Dãian, secretar Primãria Petrila;
– ing. Ion Temneanu, director Mina Petrila;
– ec. Vasile Jurca – Primarul orasului Petrila
Proiectul de Urbanism General (PUG) al Petrilei trebuie refãcut. Asta, pentru cã amplasamentul minei Petrila va fi dat administratiei locale în primãvarã. Arhitecta care se ocupã de asta, Anca Botezan nici nu a fost chematã la întâlnire, ea fiind cea care ar fi trebuit sã ia legãtura direct cu ceilalti arhitecti, asa cum s-au gândit cu totii. Nu a mers asa si primãria a uitat sã o anunte.
Ceilalti, însã, au luat cuvântul si le-au spus oamenilor cã fac asta gratuit si pentru cã oricum o cam fãceau de vreo 10 ani. Dar au garantat cã micile proiecte vor avea succes, asa cum s-a întâmplat si în alte tãri.
Franta: declinul industrial în anii 60, planurile au început în 70, dar mâna s-a închis în 90. Din 2012 e în Patrimoniul UNESCO
Cristina Sucalã, arhitectã la Paris, ne-a explicat ce anume s-ar putea face aici, arãtând modelul francez de succes „În primul rând, cred cã putem sã întelegem cã asemenea structuri au un potential enorm, cã e destul de mult de muncã si e nevoie de investitii si e nevoie ca administratia sã se implice, dar, la sfârsit, va avea de câstigat mult mai mult decât dacã nu le-ar folosi. Putem învãta de la siturile industriale din Franta cã patrimoniul industrial e rentabil, la sfârsitul procesului de reconversie. Poate crea locuri de muncã, poate redefini o societate, poate sã dea oamenilor o anumitã mândrie, sã îi învete sã îsi accepte si sã-si valorizeze identitatea si originile si poate sã redea un nou chip unei zone care devine gri si pãrãsitã. Si în Franta sunt regiuni ce au trecut prin aceiasi situatie, când s-au închis minele. Au încercat sã se gândeascã din timp la cum ar putea fi reconvertite. Declinul industrial a început din anii 60, mina s-a închis cu totul în 1990, iar ei au început procesul de reconversie în 1970. Treptat- treptat au început cu clãdirile libere, dar au realizat cã au nevoie de un plan, sã se gândeascã ce sã ofere comunitãtii, asa încât sã nu rãmânã golul. Asa au ajuns în anul 2000 sã îsi punã problema listãrii acestui sit în patrimoniul UNESCO si 2012 au reusit sã o facã”, a explicat Cristina Sucalã, arhitect la Paris.
Cristina crede cã Petrila poate renaste prin culturã, dar patrimoniul trebuie sã dea ceva si comunitãtii locale, economic vorbind.
„În Petrila avem brand-ul cu Planeta Petrila, care a început sã fie cunoscut în mai multe tãri, filmul a fost difuzat în vreo 12 tãri si cred cã dinamica asta e în ambele sensuri. Când vin oamenii sã viziteze obiective de care au auzit în film, si localnicii se simt mai valorizati, dar trebuie sã si oferim ceva comunitãtii. Nu poate fi doar un muzeu în locul minei, care se adreseazã doar publicului exterior”, a conchis Cristina.
Loredana Gaitã a venit din Timisoara si este membru al Ordinului Arhitectilor din România, fiind de pãrere cã Petrila renaste prin culturã, asa cum s-a mai încercat si în anii în care tot ei au lucrat la initierea altor proiecte culturale, împreunã cu Ion Barbu.
„Administratia localã, Ion Barbu si ceilalti care au ajutat la dezvoltarea culturii, alãturi de arhitectii care s-au implicat încã din 2012 si au fãcut ateliere pentru clasarea minei, ar urma sã se constituie, mai întâi în Asociatia Planeta Petrila. Apoi, cred cã ar trebui sã dezvolte un plan de gestionare al perimetrului, care sã propunã o strategie pe termen scurt. Avem idei, dar ce stim deocamdatã, e cã mai întâi trebuie fãcute activitãti mici, care sã atragã oamenii, sã vitalizeze zona si care sã implanteze acea parte a Petrila, în mentalul colectiv, ca începându-si o nouã istorie si apoi, dupã ce asociatia câstigã experientã sã poatã aplica pentru finantãri mari care sã ducã la reconversia clãdirilor”, a afirmat Loredana Gaitã, arhitect, care nu exclude si partea muzealã ce ar garanta vizitatorii, asa cum Ion Barbu îi aduce la muzeele întemeiate de el, la Petrosani si Petrila.
De altfel, oamenii care au venit sã vadã ce se întâmplã la aceastã masã rotundã, oameni simpli, au vorbit despre plãcerea de a revedea mina, locul în care ei au lucrat si cã s-ar bucura si sã revadã faianta, pentru cã, spun ei, e de o calitate exceptionalã.
Ilinca Pãun Constantinescu, arhitectã la Bucuresti a venit sã ne explice cã masa rotundã de la finele sãptãmânii trecute este cel mai important pas de dupã salvarea clãdirilor din curtea minei, la care chiar ea a lucrat.
„Pentru prima oarã, toti participantii se simt pãrtasi si lucrul acesta nu s-a mai întâmplat niciodatã pânã acum, pentru cã terenul minei Petrila era undeva într-o zonã abstractã. El apartinea Societãtii de Închideri de Mine, care era al statului si deci al tuturor si al nimãnui. Acum, peste câteva luni, din martie, terenul va deveni al primãriei si al oamenilor din oras. Asociatia Planeta Petrila va facilita atragerea fondurilor, pentru cã s-a dovedit, din analiza altor cazuri de orase care au avut clãdiri miniere, cã aceasta a fost metoda cea mai simplã de a gestiona. În plus, aceasta va beneficia din start de notorietatea datã de numele sãu si, pe de altã parte, de notorietatea pe care fiecare din membrii sãi o are”, a precizat Ilinca, cea care a vorbit si despre existenta fondurilor europene ce pot fi accesate pentru aceste proiecte.
Mina Petrila intrã în urban
Mina Petrila intrã în urban, primãria ar putea sã îsi mute acolo serviciile, iar primarul Vasilicã Jurca se teme cã, dacã nu va face ceva, nu va avea bani nici sã pãzeascã clãdirile, nici sã le întretinã.
Arhitectii deja s-au gândit, cu Ion Barbu, sã facã o nouã editie a Festivalului de teatru subteran si la masa rotundã a fost invitat si Ovidiu Mihãitã, presedinte al Asociatiei Teatrelor Independente din Timisoara. Si, pentru cã tot va fi redat spatiul, Ion Barbu a si vorbit cu sculptori, care sã facã bustul lui ID Sîrbu.
Urmeazã cã Asociatia Planeta Petrila sã se nascã, sã atragã specialisti, chiar si în scrierea proiectelor, pentru cã am vãzut-o în salã si pe Carmen Tarnovschi, iar pe lista de invitati era si Teodora Borghof, expert fonduri europene; iar primele proiecte sã vinã în curând. Va fi nevoie de un efort, dar, asa cum spunea Ion Barbu, cultura va salva orasul. El i-a dat exemplu lui Vasilicã Jurca un oras din România, care are acum câteva muzee, iar acolo turistii vin zilnic. Asta, dupã ce edilul, timp de douã mandate, s-a cãznit sã le conceapã si sã le promoveze, cu un poet, cu care si-a bãut în fiecare dimineatã cafeaua.
Primarul Vasilicã Jurca a promis cã mãcar o datã pe sãptãmânã, o sã îl invite pe Barbu la cafea: „Zgârcitul, tot zgârcit rãmâne”, a glumit Ion Barbu.
Dincolo de neîntelegeri si poticniri inerente unui nou început, administratia din Petrila ar putea gândi acum, alãturi de oameni talentati si capabili, un plan exceptional si ar putea face din Petrila o planetã a culturii, bazatã pe subteranul care a adus zeci de ani pâinea pe masa localnicilor.
Într-o vineri, 30 octombrie 2015, la ora 10,00 a fost scos ultimul vagonet de huilã de la mina Petrila. De atunci, arhitectii au lucrat la proiectul prin care au salvat câteva clãdiri din perimetrul minei. Au luptat din rãsputeri si au reusit sã le tinã în picioare.
La 31 decembrie 2017 perimetrul a fost închis definitiv, iar în martie 2018 va fi predat administratiei. Depinde doar de cei din primãrie, dacã vor reusi sã îl aducã la viatã si sã îi dea un nou sens.
Diana Mitrache
