Mai multe gospodării, din zona rurală a orașului Petrila, vor avea apă, în condiții optime. S-au înmulțit locuințele, iar presiunea la apă era scăzută, așa că acum vor fi branșați pe o rețea nouă și, deocamdată, 12 abonați vor avea apă la presiunea și calitatea normală.
Sunt lucrări în mai multe cartiere, dar și pe strada Predoni, din Petrila. Aici au loc lucrări pentru ca oamenii să nu mai depindă de rețeaua învechită și care nu mai făcea acum față. Este vorba despre cel puțin 12 branșamente, la casele de aici.
„În urma sesizării clienților de aixi, fiind presiunea redusă, am reabilitat toată zona, pe o lungime de 600 de metri, cu o traversare de pod peste pârâu și cu apometre, la fiecare limită de proprietate”, spune Florin Ciucur, șef Departamentul Exploatare din Apa Serv.
Banii vin de la Apa Serv, suma fiind alocată tocmai pentru că e nevoie ca serviciile prestate să fie la calitate. „Este o lucrare desfășurată pe o durată de doi ani de zile. Anul trecut am făcut subtraversarea cu rețea de hidranți, în această intersecție și, pe viitor, strada Predoni va avea alimentare. Deocamdată, alimentăm 12 abonați. Când mai găsim finanțare, vom alimenta toată zona. Este o lucrare de aproximativ 40.000 de lei, pe o lungime, deocamdată 600m, dar, până la finalul anului, ne propunem să avem 1 km, plus noile branșamente care vor urma”, mai spune Florin Ciucur.
Până acum, locuințele de aici erau pe o rețea veche și apa nu prea avea presiune, mai ales că numărul gospodăriilor din zonă a crescut, în ultima vreme. Asta, pentru că mai mulți sunt cei acre au dorit o casă pe pământ, în locul unui apartament, la bloc.
Diana Mitrache