P este 80% dintre cei din învățământul hunedorean nu intră la ore. De 3 săptămâni se întâmplă asta, iar după mini-vacanța de Rusalii au continuat protestul. Nu cred în promisiuni și spun că ar mai fi timp să salveze anul școlar, așa încât absolvenții să nu sufere.
Nici marți, după Rusalii, nu s-au ținut ore. Sunt puțini profesori care au venit la cursuri și greva poate să continue, așa cum spun sindicaliștii.
„Greva continuă. Conform statisticilor, sunt în grevă peste 85% dintre profesori, iar din totalul angajaților, sunt în grevă aproximativ 81%.. Greva continuă în mod hotărât și așteptăm în continuare negocieri”, a spus Paul Rusu, lider sindical Hunedoara.
Dascălii spun că este singura lor șansă de a fi luați în calcul. Nu au fost până acum, așa că profită, deși speră să salveze anul școlar, mai ales pentru absolvenți.
„Din păcate, partea guvernamentală a fost în vacanță și, probabil, că au fost de-a dreptul cinici, prelungind discuțiile ca să vadă dacă și azi va mai fi grevă. (…) Discutăm cu ei (n.r. guvernații) din decembrie și nu au venit cu nicio ofertă. Nici măcar nu le-a păsat de semnalele de alarmă pe care le-am tras noi. Este timp să salvăm toate aceste examene.
Azi-mâne putem finaliza negocierile. Nu mai avem mare lucru de făcut și apoi putem încheia medii, putem recupera materia pierdută, se pot decala o serie de activități și examenele să se desfășoare în mod normal”, a conchis liderul sindical din Hunedoara.
Diana Mitrache
Foto Servus de Hunedoara