Firma de salubritate din Valea Jiului organizează o campanie de colectare a deșeurilor periculoase. Sâmbătă, campania are loc la Aninoasa și la Vulcan.
Supercom organizează această campanie de colectare a deșeurilor considerate periculoase din deșeurile menajere și le cere oamenilor din Aninoasa și Vulcan să se prezinte la punctele de colectare. Acestea vor fi amplasate în 25 martie, între orele 10,00 -14,00, în cele două localități.
Și la Vulcan, și la Aninoasa, centrul de colectare este vis-a-vis de sediul primăriei.
Aici poate duce oricine ambalaje de la produsele de igienizare, uleiuri și grăsimi, altele decât cele comestibile. Ambalaje care conțin reziduuri de substanțe periculoase sau sunt contaminate cu substanțe periculoase, ambalaje de la vopseluri și lacuri, ori spary-uri, baterii, precum și acumulatori portabili.
Nu sunt colectate în aceste puncte deșeurile voluminoase, ori cele provenite din demolări, dar nici cele electrice ori electronice.
Diana Mitrache