Excedentul bugetar al municipiului Lupeni a fost repartizat pentru finanțarea cheltuielilor de
dezvoltare. Peste 13 milioane de lei vor fi utilizați pentru continuarea investițiilor de pe raza localității.
”Se aprobă utilizarea excedentului bugetului local în sumă de 13.822.634,36 lei pentru acoperirea eventualelor golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunii de funcţionare, în vederea continuării lucrărilor de investiții și ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare”, arată documentul.
La Lupeni, vor fi realizate o serie de noi investiții. Bugetul municipalității a fost lansat în dezbatere publică, iar Lucian Resmeriță, susține că principala preocupare a colectivului primăriei este atragerea de fonduri europene și guvernamentale în vederea implementării unor noi investiții.
Monika BACIU