În lipsa zăpezii, la Straja, turiștii nu vor veni pe schiuri la schit pentru slujba de Bobotează. Dar va fi un eveniment memorabil, așa cum promit și salvamontiștii care vor aduce apa de la 7 izvoare din munte, dar și părintele Dimitrie Ivașco.
Nu prea au parte de zăpadă turiștii la Straja, deși pe două pârtii de aproape 6 km se schiază, pentru că administratorii au reușit să formeze un strat de zăpadă artificial. Așa că, de Bobotează, la shit vor veni, dar nu vor avea parte de albul imaculat al zăpezii, ca în alți ani. Părintele Dimitrie Invașco, însă, ne invită să urcăm în munte, să fim mai aproape de Dumnezeu. „De obicei, turiștii și credincioșii veneau ca să participe la slujba de Bobotează, ca să fie la munte, la zăpadă. Dar de data aceasta nu mai avem zăpadă. Anul acesta îi așteptăm la slujbă pe cei care sunt în stațiune, la liturghie și la sfințirea apei, care se va face în curtea bisericii”, a spus Dimitrie Ivașco, preot la schitul din Straja.
Și, dacă în alți ani, salvamontiștii plecau dis de dimineață în munți la cele 7 izvoare din Straja, anul acesta vor face la fel, dar vor aduce apa în butoaie, cu ATV-ul și nu cu akia, lăsând schiurile deoparte.
„Cred că acum nu mai vin cu schiurile. Vin fără și coboară apa în curte. Noi, mai demult, sfințeam apa la Crucea Eroilor, dar acolo bătea foarte tare vântul și atunci slujba o facem în curtea bisericii. Va fi adusă apa de la 7 izvoare, cu bidoane speciale, pe care scrie locul din care a fost luată apa. Apoi le punem într-un recipient mai mare și o vom împărți credincioșilor”, ne-a mai spus părintele, în ajunul Bobotezei.
Boboteaza din Straja a devenit un eveniment de care oricine știe și, mai ales turiștii, sunt extrem de încântați să ia parte la slujbă.
Pe 6 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, obicei cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, marchează practic momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, iar Sfantul Ioan Gură de Aur a spus: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.
Diana Mitrache