Angajații Romsilva – Ocolul Silvic Geoagiu au amenajat mai multe cascade podite. Cascadele podite sunt amenajări ale cursurilor montane care crează cele mai eficiente şi mai bune condiţii pentru confortul salmonidelor
”Sunt mult mai complexe decât cascadele simple, executarea lor presupune utilizarea unor cantităţi mult mai mari de material lemnos, sunt mai costisitoare, timpul de realizare este mult mai mare, dar prezintă avantajul că sunt mai trainice şi crează cele mai bune condiţii pentru adăpostul, dezvoltarea şi reproducerea păstrăvilor. Cascadele podite au rolul de a îmbunătăţi conţinutul apei curgătoare în oxigen şi implicit crearea condiţiilor adecvate pentru speciile de peşti sau organismele ce constituie baza trofică naturală a populaţiei piscicole, fiind considerate amenajările cele mai eficiente şi mai dorite pe cursurile de apă de munte”, arată Romsilva.
În alegerea locului unde vor fi amenajate astfel de construcţii hidrotehnice trebuie să se țină cont de configuraţia terenului, debitul apei, viteza de deplasare, înălţimea malurilor. Cascadele podite constituie de asemenea un refugiu sau un loc de pândă eficace pentru păstrăvul de râu.
Monika BACIU