Pentru prima dată după zeci de ani, luna septembrie din 2021 a fost una extrem de secetoasă, iar anul trecut exista riscul restricțiilor la apă. De miercuri, însă, barajul de la Valea de Pești este la cota normală. E plin și înghețul nu face probleme, deci nici alimentarea populației cu apă nu mai este în pericol.
De miercuri, barajul din Valea Jiului a trecut de cota 800 și nu mai sunt probleme.
O spun responsabilii sistemului hidrotehnic de la noi, care gestionează apele Jiului. Defapt, a plouat în luna decembrie și asta ne-a salvat acum de restricții în furnizarea apei potabile, pentru că nivelul scăzuse cu 25 de metri. „Miercuri am atins nivelul normal de retenție, adică 826,5 cota, în lac. Ne-a ajutat natura, a plouat în decembrie destul și, în al doilea rând, am reușit să rezolvăm captarea de la Buta, acolo fiind un debit suplimentar. Încet-încet, am adus barajul la parametrii normali”, a spus Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
Totul s-a realizat treptat, pentru că a plouat constant și câte puțin, așa că nu s-au format infiltrații. Și, specialiștii spun că nici înghețul nu a afectat alimentarea, pentru că a fost o singură zi, până acum, când s-a înregistrat minus 11 C.
„De regulă, când se umple acest baraj, brusc, apar aceste infiltrații, care sunt depășite. Acum e în limite normale, iar barajul este plin și populația poate să stea liniștită că va avea apă. Au început să se formeze o pojghiță de gheață, dar nu afectează în niciun fel debitul. Iar pe cursurile de apă nu s-a înregistrat gheață la mal, pentru că asta se întâmplă după 3, 4 zile de temperaturi scăzute”, a mai adăugat Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
În toamna anului trecut, însă, seceta a afectat serios barajul și, implicit, alimentarea cu apă potabilă pe zona de vest a Văii Jiului era pusă în pericol. „Făcusem o prognoză cu cei de la Apa Serv și mai aveam apă pentru două săptămâni. Nu am vrut atunci să alarmăm populația, dar ne gândeam la restricții. În septembrie a plouat toată luna 5 l, ceea ce este atipic, nu s-a mai întâmplat niciodată, iar în octombrie a fost la fel. Și atunci vorbeam de restricții, pentru că nivelul scăzuse 25 de m”, a explicat șeful Sistemului Hidrotehnic al apelor Jiului.
Barajul de la Valea de Pești este cea mai mare acumulare de apă din zona noastră, având peste 4 milioane de metri cubi și asigură alimentarea populației de la Valea de Brazi, până la Petroșani, atunci când este cazul.
Diana Mitrache