N u mai puțin de 700 de oameni vor fi recalificați în urma proiectului RenewAcad – Academia de Consiliere și Pregătire Profesională pentru Surse Regenerative de Energie, care a demarat zilele trecute. De acești oameni este nevoie pentru a lucra în industria ce produce energie electrică cu ajutorul eolienelor. Obiectivul general al proiectului este reprezentat de ”creșterea participării la programele de formare profesională continuă a 700 angajați din regiuni mai puțin dezvoltate, în special pentru cei cu un nivel scăzut de calificare și persoanele cu vârstă de peste 40 de ani, respectiv din zonele rurale defavorizate”.
Proiectul, ce tocmai a demarat, urmărește reconversia profesională a angajaților din sectoare precum cel minier, energie sau persoane din zonele afectate de tranzitia energetică, cu scopul de a-i ajuta să obțină o promovare la locul de muncă existent sau un loc de muncă într-un domeniu nou, de viitor. Persoanele eligibile a fi înscrise în proiect trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative: • să aibă domiciliul în una din cele 5 regiuni: Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia și Vest; • să fie angajați (inclusiv pe persoană fizică autorizată, ori în întreprinderi individuale); • să aibă minimum 25 de ani împliniți, dar nu mai mult de 65 de ani. Toate cheltuielile legate de participarea la cursuri (instruirea, cazarea pe perioada cursurilor, mese, transport) sunt gratuite pentru participanți fiind susținute de proiectul finanțat din fonduri europene. Cei intereați sunt îndrumați să acceseze platforma http://renewacad.eu
Diana Mitrache