U niversitățile pot să obțină aproape 22 de milioane de euro prin PNRR pentru investiții în
gestionarea eticii universitare: formare de profesori, softuri antiplagiat, scannere OCR și abonamente de acces la resurse electronice – ghid lansat de Ministerul Educației în consultare publică.

Apelul de proiecte este unul de tip competitiv, cu termen limită de depunere. Universitățile publice și private acreditate sau autorizate
provizoriu, precum și alte instituții organizatoare de studii de doctorat eligibile pot
transmite online proiectele începând cu o dată care se
va stabili ulterior, neconsemnată în proiectul de ghid al
solicitantului, după cum se arată în el.
“În cadrul prezentului apel, proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, disponibilă la adresa proiecte.pnrr.gov.ro, cu respectarea termenului limită”, potrivit
documentului.
Ce investiții vor fi finanțate
“Vor fi susținute 3 tipuri majore de investiții:
– Investiții în infrastructura digitală a universităților/ instituțiilor organizatoare de studii de doctorat, pentru îmbunătățirea managementului universitar în vederea asigurării eticii și integrității academice;
– Investiții în formarea competențelor digitale ale membrilor comunității academice în domeniul eticii și integrității academice, prin programe de formare continuă (activități teoretice, activități practice și activități de evaluare);
– Investiții în crearea unor resurse digitale necesare asigurării unei bune guvernări universitare”, mai transmite
ministerul, pe edu.ro.
Monika BACIU