Un tânăr din municipiul Deva a rămas fără o sumă de bani după ce a încercat să retragă bani de la un ATM al unei bănci. Prima tranzacție a fost efectuată iar tânărul a primit banii ceruți, dar a două nu s-a mai finalizat. Convins că automatul băncii a dat eroare, acesta a plecat fără să verifice dacă s-a eliberat vreo bancnotă în caseta de bani.

”S-a reţinut că în data de 17.06.2024, persoana vătămată s-a deplasat la un bancomat situat în Mun. Deva, pe Calea Zarandului, de unde a efectuat o retragere de 100 lei, după care imediat a mai efectuat o retragere de 200 lei. Cu privire la cea din urmă sumă, persoana vătămată a arătat cu nu a ridicat și a plecat de lângă bancomat, crezând că dă eroare, iar ulterior a constatat că de fapt suma fusese totuși eliberată de ATM și a fost ridicată de o altă persoană. Cu ocazia audierii sale, persoana vătămată a precizat că nu dorește continuarea cercetărilor. Organele de cercetare penală au dispus efectuarea de verificări, însă în ciuda eforturilor depuse, nu au putut fi stabilite probe sau elemente care să conducă la identificarea făptuitorilor”, se reține din dosarul în care procurorul de caz a cerut Judecătoriei Deva confirmarea soluției de renunțare la urmărirea penală. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, dar autorul n-a fost identificat, așa că s-ar fi cheltuit inutil bani pentru continuarea cercetărilor. De altfel, instanța de cameră preliminară a fost de aceeași opinie privind disproporţia vădită între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal.

foto ilustrativa

 

De admin