O femeia din Hunedoara și-a găsit sfârșitul ucisă de soț in casă. Cadavrul ei a fost găsit joi în casă și se vedea clar că fusese bătută crunt. Oamenii legii l-au arestat

„La data de 11 iulie 2025 s-a propus judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

În fapt, s-a reținut că la data de 10 iulie 2025, într-un imobil situat în municipiul Hunedoara, afost descoperit un cadavru de sex femeiesc ce prezenta urme de violență pe corp, iar datele deținute de organul judiciar erau în sensul că persoana decedată fusese victima unor agresiuni fizice exercitate de soțul acesteia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Aproape în fiecare zi a săptămânii acesteia a fost emis, în județul nostru, un ordin de restricție împotriva unor bărbați care și-au agresat partenerele

De admin