La pas prin vechiul Petroșani, proiect reconstruit cu AI

Cum era Petroșaniul de altădată, înainte de „marea demolare”? Orașul, cândva construit de cei veniți din Austria, ori Ungaria de azi, ca să exploateze subteranele, avea un aer similar celor din vestul Europei. Putea să rămână un reper, dar nu a fost așa, iar mineritul care i-a dat viață, a și ucis acest simbol, pentru că, în anii 70, comuniștii au decis să demoleze vechile clădiri. Asta, pentru a construi blocurile, adevărate cutii de chibrituri, în care au fost înghesuiți cei ce veneau să muncească la mină, de prin Moldova.

Dar vechiul Petroșani are un parfum de istorie pe care, un profesor de Limba Engleză de la noi, încearcă să îl redea, folosindu-se de inteligența artificială. Roland Toth a adunat fotografii vechi și a reconstituit zonele de interes, cu Colonia minerească, cu Bulevardul principal și restaurantele în care, cu ajutorul Inteligenței Artificiale, a pus turiștii, la terasele nou-renovate, așa cum, poate, ar fi arătat Petroșaniul astăzi, dacă am fi știut să îi păstrăm vechea arhitectura.
A postat o parte din aceste fotografii în mediul online și ne-a spus și nouă cum a pornit totul.

„Proiectul a pornit dintr-o dublă nevoie: una personală și una comunitară. Deocamdată nu are un nume oficial; într-un fel, este un proiect care a renăscut după aproape douăzeci de ani, timp în care a rămas într-un sertar, într-un stadiu preliminar. Originea lui se află într-o curiozitate veche, din perioada liceului, când am realizat prima lucrare despre Petroșaniul istoric, cu sprijinul unor profesori, prieteni și al Muzeului Mineritului. Atunci am înțeles că orașul nostru are un strat european profund, care nu a fost niciodată analizat din punct de vedere arhitectural și estetic. Există monografii și multă istorie locală scrisă, dar lipsește o lectură urbanistică coerentă: orașul a fost descris istoric, însă nu a fost citit ca structură spațială. De-a lungul anilor, trăind aici și interacționând cu oamenii, am constatat că memoria orașului circulă mai mult sub formă de anecdote: „aici era ceva”, „dincolo era altceva”, fără ca aceste repere să mai poată fi vizualizate sau înțelese în ansamblu. Mi-am dorit să reconstruiesc această memorie pierdută și să o aduc în prezent, astfel încât oamenii, mai ales tinerii, să poată vedea trecutul, nu doar să îl audă. Numele proiectului este provizoriu: „Petroșaniul istoric, în contemporan”. M-am gândit și la „Hidden Layers”. Deocamdată circulă pe social media dar acesta îl consider doar un început, aș vrea să merg cu el mai departe și să nu rămână doar la stadiul de material digital. Aș mai adăuga că acesta nu este un demers nostalgic, ci o încercare de a pune față în față orașul care a fost cu orașul care este”, a explicat Roland Toth..
Profesorul de la noi spune că a adunat fotografiile din arhiva Muzeului Mineritului, din diverse colecții personale, cărți poștale și arhive maghiare online. „Intenția mea nu a fost doar să dau culoare imaginilor de epocă, ci m-am axat pe reconstruirea spațială și urbanistică a unor fragmente din Petroșaniul istoric. Mă interesează relația dintre clădiri, logica frontului stradal, perspectiva spațiului public și atmosfera ansamblului. Este o diferență între restaurarea unei fotografii și reconstituirea ansamblu urbanistic”, explică cel ce ne redă acum imaginea epocii pe care tinerii de acum nici nu au cunoscut-o.

Vestul Europei e vizitat tocmai pentru istoria, pe care noi am pierdut-o. Și asta, spune autorul imaginilor reconstituite, ne dezavantajează. „Dacă tot ne dorim ca Petroșaniul să devină o stațiune montană de iarnă, este greu să nu observăm că vechiul oraș ar fi oferit aproape gratuit o atmosferă apropiată de cea a micilor orașe alpine din Austria sau Slovenia, în pofida tradiției sale industriale. În schimb, cu imaginea actuală tipic est-europeană de oraș monoindustrial pornește cu un handicap vizual clar. În aceste condiții, atractivitatea estetică nu mai poate fi obținută doar prin infrastructură, ci presupune un efort suplimentar orientat spre atenția la detalii și modul în care este gestionată imaginea urbană existentă, cândva modernă, azi învechită, fiindcă modernul trebuie întreținut și reactualizat constant pentru a rămâne modern”, afirmă Roland.

A luat vechi fotografii, le-a prelucrat cu inteligența artificială și le-a dat culoare și viață. AI este instrumentul care l-a ajutat să readucă istoria, să o găsească în arhive, să o prelucreze, să o șlefuiască și să ne-o prezinte cu nostalgia unor vremuri de care nu am știut să profităm. „ Am reușit cu AI să pătrund în arhive vechi, să traduc și să găsesc informații noi. În acest sens, AI a devenit pentru mine o planșetă digitală, un mediu prin care pot transforma mult mai ușor ideile și cercetarea în ceva vizibil. Autenticitatea Petroșaniului nu derivă dintr-o imagine idealizată, ci din traseul real dintre ceea ce a fost, ceea ce este și ceea ce ar putea deveni. Orașul fizic este una, iar felul în care îl percepem este alta. Transformările radicale prin care a trecut fac parte din identitatea lui actuală: Petroșaniul nu este doar un spațiu construit, ci o acumulare de experiențe, rupturi și adaptări, iar orașul vechi continuă să existe în memorie, în arhive și în structura profundă a locului. Aducând fragmente din orașul istoric în contemporan, nu rescriu realitatea, ci creez un cadru de înțelegere. Chiar dacă orașul vechi nu mai există fizic, el rămâne un strat de sens care clarifică identitatea actuală și deschide o conversație despre viitor, nu ca nostalgie, ci ca punct de plecare pentru o raportare mai matură la propriul oraș. Întregul proiect ar putea fi citit și ca un manifest tăcut împotriva vechiului regim și a modului în care acesta a fracturat continuitatea urbană, însă aceasta ar presupune intrarea într-un alt registru așa că prefer să mă opresc aici deoarece nu vreau să fac politică”, subliniază Roland.

Ar vrea să facă tururi virtuale ale vechiului Petroșani și Roland spune că a și găsit câteva repere ce au însemnat mult pentru oamenii ce mergeau pe vechie străzi ale acestui loc. „Zonele-reper apar constant în documentele și imaginile de epocă. Concluzia mea este că viața urbană se organiza în jurul a trei nuclee principale: pentru cartierul Colonie, era reprezentativă zona „La Belle Époque”(fostul cazino muncitoresc), alături de magazinele Lipner, Conca, Ridzi, Bodrog, Grausam; apoi zona actualului teatru (fostul Cazino al Funcționarilor Superiori) cu strada bisericilor și al treilea nucleu reprezentat de axul central dintre actualul teatru, Restaurantul minerul, Hotel București și Piața Victoriei, în jurul cărora funcționau magazinele celebre ale vremii (Wiegenfeld, Weiss, Schreter, etc.). Nu exclud ca, în timp, acest demers să permită, cu ajutorul tehnologiei, plimbări virtuale prin Petroșaniul istoric, atât ca formă de divertisment, cât și ca instrument educativ, și m-aș bucura să întâlnesc oameni cu care să pot colabora pentru a duce această idee mai departe, poate chiar în urma acestui articol, lucru pentru care îți mulțumesc. Dar acesta nu este singurul scop, miza reală este mai profundă și se leagă de înțelegerea felului în care timpul modelează identitatea orașului și, odată cu ea, identitatea noastră ca locuitori”, a conchis profesorul Roland Toth.

Roland spune că „acest proiect nu este exclusiv despre trecut, ci despre alfabetizare urbană. Este despre a învăța să citim un oraș. Să-i înțelegem straturile și să recunoaștem valoarea estetică și istorică. Fără această alfabetizare, totul este exact ceea ce pare și orice „renovare” ar risca să devină o formă mascată de demolare, prin care se elimină stratificarea istorică și care dizolvă identitatea urbană formată în timp”.

Diana Mitrache