Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțelor Periculoase Hunedoara au desfășurat, în data de 9 iulie 2025, o acțiune de control pe raza municipiului Deva, în vederea prevenirii și a combaterii faptelor care aduc atingere mediului înconjurător și sănătății publice.
În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei persoane juridice care desfășoară activități de service auto, polițiștii au identificat o cantitate semnificativă de deșeuri periculoase — 300 de litri de uleiuri uzate de motor și 40 de kilograme de filtre de ulei. Reprezentanții legali ai societății nu ar fi luat măsurile legale necesare pentru predarea acestor deșeuri către un operator economic autorizat, lipsind un contract valabil pentru colectarea și eliminarea lor, așa cum prevede legislația în vigoare.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, faptă prevăzută de O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Întreaga cantitate de deșeuri periculoase a fost indisponibilizată și lăsată în custodia agentului economic, fiind dispusă măsura obligatorie a predării către un operator autorizat pentru colectare sau eliminare.
Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere mediului înconjurător și sănătății publice.