Impozitele între proteste și cozi la ghișee
De la protest, la ghișeu. Așa stau lucrurile la Petroșani, unde, la o zi după ce au ieșit în stradă, o parte dintre protestatari s-a adunat la coadă să plătească taxele. „Ce să fac? Am protestat, dar acum am venit să achit dările, că altfel cum să pot face față?”, a spus un domn pe care l-am recunoscut la coadă, după ce, cu o zi înainte, joi, era la protestul din centrul municipiului Petroșani.
Aproape 100 de oameni s-au adunat, joi după amiază, la Petroșani, în zona centrală, pentru a protesta împotriva măririi taxelor. Oamenii s-au organizat pe rețelele de socializare la îndemnul unui fost lider de sindicat din rândul minerilor acum pensionați. „Nu este firesc ca într-un municipiul de gradul II, cum este Petroșaniul, Vulcanul sau Lupeniul, cetățenii să plătească impozite și taxe locale mai mari decât la Sibiu, Deva sau Timișoara, care sunt reședințe de județ. Eu am făcut un calcul și vă spun foarte exact că noi am ajuns să plătim mai mult decât la Deva, Cluj, Timișoara, Sibiu și chiar la Iași. Noi vom plăti anul acesta o diferență de 230 de lei pentru un apartament la Petroșani de 60 mp. Iar la Deva se plătește 200 de lei în plus, la București, în sectorul II, tot 200 de lei. Deci nu este firesc”, a spus Adrian Jurca, cel care a mobilizat, pe rețelele de socializare, oamenii la acest protest.

La rândul lor, oamenii care au venit să protesteze s-au arătat nemulțumiți de sumele ce le sunt impuse:
„Eu sunt aici, la protest, pentru toți cetățenii Petroșaniului și ai Văii Jiului, care sunt puși acum să scoată foarte mulți bani din buzunar și nu știm ce vor face cu ei, că nici deszăpezirea nu au făcut-o”, a spus un cetățean venit la protest.
„Sunt aici că s-au mărit taxele nejustificat și aberant și au pus povară pe noi. Eu sunt unul dintre cei care a plătit mereu taxele în primele 3 luni ale anului”, au spus protestatarii care au mai susținut și că, la Petroșani, spre exemplu, cota de impozitare s-a modificat din 2017, de la 0,08 și a ajuns la 0,12.
„Ne-au adus la sărăcie. Protestăm pentru că am ajuns săraci și vai de noi și vom și mai rău. Sperăm ca cineva, de undeva să ne vadă și, în democrație, să ne ia în calcul”, a mai spus un alt protestatar.
Dar, la doar o zi după protest, oamenii s-au așezat, încă de la prima oră, la coadă.
„Stau de două ore la rând, ca să plătesc taxele. Am venit, dar nu credeam că este prima zi. Credeam că începe de acum două zile. Mă sperie ce se întâmplă, că doar eu sunt pensionară”, a spus o doamnă care stătea vineri la rând.
„Eu am plătit impozitul pentru o garsonieră 154 de lei, anul trecut. Acum 306 lei. E dublu. E locuința fratelui meu. Eu am apartament cu 4 camere. Nici nu vreau să știu cât am de plătit!”, a spus o doamnă care tocmai plătise.
„Am plătit 800 de lei, o majorare foarte mare, pentru 47 de metri pătrați și un autoturism. Și nu sunt mulțumit de cum merg aici, greoi, lucrurile”, a menționat un alt contribuabil care și-a achitat taxele și care nu a reușit să își înscrie o mașină, deși voia de la începutul anului.
Așa că oamenii au protestat. Și chiar au bruscat angajații de la biroul din Petroșani. „Contribuabilii au venit. Oamenii s-au revoltat joi, când am avut incidente. Nu a mers aplicația informatică, pe care am schimbat-o și au fost niște sincope, motiv pentru care am putut încasa doar de vineri”, a spus Alin Gal, Director la Direcția de Impozite și Taxe a municipiului Petroșani.
Diana Mitrache