A scăpat de o condamnare, dar nu și de plata prejudiciului
Doi escroci au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar faptele s-au prescris și au scăpat fără a mai putea fi condamnați penal. ” În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la data de 26.11.2019, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg s-a înregistrat plângerea numitului (…) administrator al SC (…) SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de codul penal. ”Din dorința de a înregistra Yub’s GNBH & CO.KG pe o platformă online a unei burse de transport internațional având denumirea Timocom, am postat un anunț pe un site de specialitate în vederea angajării unei persoane pe un post de dispecer. Urmare a anunțului postat am fost contactat la începutul lunii noiembrie a acestui an de numitul (…) care mi-a comunicat faptul că a lucrat ca operator și dispecer și că este interesat de acest post. Drept urmare am decis de comun acord să ne întâlnim în orașul Hațeg. În urma discuțiilor purtate cu acesta am hotărât că într-o primă fază să îl angajez pe funcția de dispecer. În zilele de 4 și 6 noiembrie 2019 îmi amintesc că mi-a înaintat un număr de 3 facturi în valoare totală de 4352 lei, facturi care păreau a fi emise de Timocom și care reprezentau diferite costuri de înregistrare (taxă activare sistem Timocom, abonament platformă Timocom). (…) Ulterior văzând că nu primesc confirmarea înregistrării în sistemul informatic Timocom am încercat să iau legătura cu numitul (n.r. escrocul) însă acesta nu mai răspundea la telefon”, le-a declarat păgubitul procurorilor. Banii plătiți de hațegan au intrat într-un cont deschis pe numele inculpatei, iubita escrocului. Instanța nu a mai analizat fondul acuzațiilor, deoarece a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale. Deși procesul penal a încetat, instanța a analizat latura civilă iar instanța a stabilit că prejudiciul de 4.352 de lei este dovedit și a obligat inculpații la achitarea lui. Soluția Judecătoriei Hațeg nu este definitivă.
foto ilustrativa