146 de intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în weekend
Pompierii și paramedicii SMURD din cadrul ISU Hunedoara au avut un weekend intens, fiind solicitați să intervină în 146 de situații de urgență. Majoritatea intervențiilor au vizat acordarea primului ajutor medical, stingerea incendiilor și acțiuni dedicate protecției comunităților din județ.
Cele mai multe solicitări au fost cazuri medicale, în număr de 123, la care salvatorii au răspuns prompt. Detașamentele cu cea mai intensă activitate au fost:
Deva – 20 intervenții
Hunedoara – 18 intervenții
Petroșani – 14 intervenții
În același interval, pompierii militari hunedoreni au acționat pentru stingerea a patru incendii. Trei dintre acestea au izbucnit la deșeuri menajere și lemnoase în localitățile Hunedoara și Petroșani.
Al patrulea incendiu s-a manifestat la coșul de fum al unei locuințe din Orăștie.
În toate situațiile, intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea flăcărilor. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pagubele materiale au fost reduse.
Pe lângă incendiile gestionate, echipajele ISU Hunedoara au mai intervenit în:
2 accidente rutiere, în Hunedoara și Uricani
11 cazuri în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean
2 situații de deblocare a ușilor de acces în locuințe
1 misiune de recunoaștere în teren
3 intervenții pentru diverse situații de protecție a comunității
ISU Hunedoara reamintește populației importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor:
Curățați și verificați coșurile de fum cu personal autorizat
Asigurați izolarea corespunzătoare față de elementele combustibile
Coșul de fum din pod trebuie să fie tencuit și să nu prezinte fisuri.
Pentru informații utile privind comportamentul în situații de urgență, cetățenii pot accesa platforma națională fiipregatit.ro, precum și aplicația mobilă DSU.