Tânărul din Aninoasa a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la aproape 14 ani de închisoare cu executare, după ce a ucis un copil și a rănit alți cinci.
Nițariu Claudiu, din Aninoasa, a fost judecat pentru omor, tentativă de omor, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și fugă de la locul accidentului. Aflat la Penitenciarul din Aiud, unde își execută pedeapsa, individul a ajuns în fața unei instanțe de judecată cu o cerere de întrerupere a pedepsei. „În motivare, petentul a arătat că, în prezent, se află în executarea unei pedepse de 13 ani și 10 luni închisoare, la care a fost condamnat pentru omor, și a solicitat instanței să dispună întreruperea executării pedepsei din motive medicale, întrucât suferă de o serie de afecțiuni medicale”, se reține din dosar. În fața instanței, Nițariu a precizat că nu își însușește cererea de întrerupere a executării pedepsei, întrucât nu el a formulat-o. Instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de o persoană neidentificată în numele condamnatului. Individul de 23 de ani, din Aninoasa, aflat în Penitenciarul Aiud, a provocat o adevărată tragedie la finele anului 2022. Un băiețel de 8 ani a murit în urma teribilului accident rutier provocat de individ, iar alți cinci colegi de-ai lui au fost spitalizați. Acesta nu avea permis de conducere, era băut, iar după accident a fugit și s-a ascuns în Aninoasa.