Lăcaș de cult ridicat cu o donație anonimă

b1

O biserică din lemn va fi amplasată în curtea Spitalului de Urgență din Petroșani, iar în aceste zile au început lucrările la fundație. Doar că, ceea ce nimeni nu știe este identitatea celui care a făcut posibil acest lucru. Un om de bine a dat banii necesari și lucrările pot fi făcute, pentru că, așa cum spune preotul de aici, spitalul și biserica s-au completat mereu.

Un anonim este cel ce a donat întreaga construcție a paraclisului ce va fi ridicat în curtea Spitalului de Urgență de la Petroșani. Gestul lui a umplut de speranță sufletele celor ce slujesc aici, dar și al enoriașilor care vor veni să se roage.
„Din tot sufletul mi-aș dori să fac cunoscut numele dumnealor, dar au vrut să rămân în anonimat, știuți doar de Dumnezeu, lucru pentru care nouă nu ne rămâne decât să ne rugăm Lui Dumnezeu, ca El să le răsplătească toată osteneala, toată jertfa și să le bucure sufletul și să le dăruiască mântuirea în împărăția Lui Dumnezeu”, declară Marius Laurențiu Enache, preot de caritate la SUP.
Biserica ar putea fi pusă pe fundație, cel mai probabil, până la finele acestui an, iar credincioșii vor avea aici un loc, așa cum a existat mereu, pentru rugăciune și pentru vindecare.
„Spitalul a luat ființă în incinta bisericilor, sau a mănăstirilor. Vorbim de Vasiliade, cele ce au fost create de Sfântul Vasile cel Mare. Biserica și spitalul nu sunt instituții separate, ci este o singură instituție, un singur trup. De aceea, biserica și medicul trebuie să meargă mână în mână. Atât medicul, cât și preotul tratează, Dumnezeu vindecă. Preotul tratează sufletul, iar medicul trupul”, mai spune Marius Laurențiu Enache, preot de caritate la SUP.
Paraclisul va avea hramurile: “Izvorul Tămăduirii”, “Preot Mărturisitor Arsenie de la Prislop” și “Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu”. La parterul Spitalului de Urgență Petroșani funcționează o capelă unde oamenii internați la această unitate medicală pot să meargă și să se roage, ori să ia parte la slujba de duminică, încă din anii 90.
Biserica din lemn care va fi montată în curtea din fața unității medicale este donată și trebuie doar asamblată, după ce aici va fi turnată fundația.
Diana Mitrache