În perioada 15 – 17 august, Asociația Klavier ART, în parteneriat cu Asociația de Turism Retezat (unitatea de management al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului) a organizat, la Lacul Bucura, în Masivul Retezat, un eveniment cultural atipic, care și-a propus să pună în valoare muzica clasică, într-un cadru natural protejat, pentru a ridica nivelul de conștientizare a legăturii organice dintre om, cultură și natură. Evenimentul inedit a fost organizat cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființarea primului parc național din România, Parcul Național Retezat.
Montaniarzii care au fost prezenți la mijlocul lunii august la Lacul Bucura s-au bucurat de trei zile de concerte de muzică clasică, dar și de proiecții de filme documentare despre natură.
„Bucura 7.0” a prezentat o serie de 21 flashmob-uri și 3 concerte de muzică clasică, cu 7 piese în primă audiție absolută scrise special pentru eveniment de 7 compozitori români contemporani– Poteci – Dan Dediu, Mixturi pădurantice – Cătălin Crețu, Umbra lupilor – Sabina Ulubeanu, Platou alpin la asfințit – Marius Sireteanu, Bucura – Dan Variu, Frunză verde, mere, pere– Oana Vardianu și Muntele vrăjit – Mihnea Brumariu, în interpretarea a 14 muzicieni din România și Republica Moldova: Ion Negură -flaut, Emin Curtgeafar -oboi, Alexandru Domnari – caval, Abel Chircă –vioară, Andrei Mihail Radu –vioară, Andrieș Cigulea –violă, Iosif Constantinescu –chitară, Corina Răducanu – pian, Eugen Dumitrescu – pian, Ovidiu Foca – voce și Grupul vocal ISON.
Concertelor care au prezentat istoria muzicii, de la baroc la contemporan, s-au adăugat 3 proiecții de filme documentarededicate naturii: „Apă și Talpă”, „România Sălbatică” și „Oamenii Drumului – Terra Banatica”. Invitații speciali ai celor trei zile, care au participat la sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul prezent, au fost parapantistul Toma Coconea, ultramaratonistul Tibi Ușeriu și fotograful Dan Dinu. Ca o surpriză, Toma Coconea a efectuat un zbor cu parapanta de pe Vf. Peleaga, cel mai înalt vârf din Masivul Retezat, cu aterizare la punct fix, lângă Lacul Bucura.
„Ne-am dorit mult să realizăm acest eveniment în Retezat, la Lacul Bucura, și ținem să le mulțumim tuturor celor care au înțeles și au sprijinit conceptul nostru inedit, începând cu Asociația de Turism Retezat – Destinația Ecoturistică Țara Hațegului, Administrația Parcului Național Retezat și Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara și continuând cu Administrația Fondului Cultural Național – co-finanțator al proiectului – și partenerii noștri. Ce trebuie să înțeleagă toată lumea este că acest eveniment a fost gândit cu toată RESPONSABILITATEA impusă de locul în care ne-am desfășurat activitățile culturale. Încă de la început, ne-am asumat, în mod intenționat, împreună cu conducerea Administrației și Consiliul Științific al Parcului Național Retezat, că nu ne vom concentra pe promovarea evenimentului înainte de a se întâmpla, el adresându-se publicului deja prezent la Lacul Bucura, în minivacanța de Sf. Maria. Pe această cale, dorim să le mulțumim reprezentanților presei, care au înțeles acest lucru. Intenția noastră a fost să nu suprapopulăm locul de campare, lucru care s-a și întâmplat. Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Salvamont Hunedoara, numărul corturilor din zona de campare nu a depășit media anuală, pentru mijlocul lunii august. Toți cei care au cumpărat bilete de acces pe teritoriul Parcului Național Retezat, cu intenția de campare la Lacul Bucura, au primit caietele – program, împreună cu condițiile de acces desfășurare, campare și participare la eveniment. Referitor la sonorizare, facem mențiunea că aceasta a fost prezentă, la nivel minim, doar în timpul proiecțiilor de film, concertele și flash-mob-urile desfășurându-se cu sunet natural. Am delimitat mai multe zone pentru eveniment, astfel încât cei care nu doreau să participe sau să campeze chiar lângă „scena” improvizată, să poată face acest lucru în zone în care sunetul nu era sesizabil. Muzicienii selectați sunt iubitori de munte, oameni care și-au asumat condițiile evenimentului (ascensiunea montană cu piciorul, pe traseul Poiana Pelegii – Lacul Bucura și cazarea la cort, timp de 4 nopți). Un alt aspect pe care ni l-am asumat și care a fost foarte important pentru noi a fost curățenia, sens în care noi și partenerii noștri am igienizat zona atât pe parcursul evenimentului, cât și după, iar deșeurile adunate au fost coborâte din munte cu același elicopter cu care am transportat toată logistica necesară desfășurării în bune condiții. Ne-am concentrat și pe fluidizarea traficului și a zonei de parcare din Poiana Pelegii – din câte știm nu am avut niciun incident, drept pentru care ținem să mulțumim Primăriei și Poliției Locale Râu de Mori. Pentru siguranța evenimentului, dorim să mulțumim și reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal”Hunedoara” – Corina Răducanu, Asociația Klavier ART.
„Ne-am bucurat foarte tare că eforturile noastre de organizare, care nu au fost puține, au fost apreciate de cei prezenți la Lacul Bucura, la finalul de săptămână care a trecut! Ce e de subliniat e că a fost un eveniment unic și irepetabil. Au fost oameni care s-au străduit să participe, și-au reconfigurat concediul. Un exemplu este al unei familii din Germania, care nu a știut de eveniment și, deși avea intenția de a campa doar o noapte la Bucura, a ales să-și prelungească șederea, să coboare până la Pietrele, unde era mașina, să facă aprovizionare cu mâncare și să se reîntoarcă, prin Poaiana Pelegii, pentru a rămâne toate cele trei zile. Un alt exemplu vine din ultima zi, când a plouat foarte tare, dar oamenii care au rămas au insistat să ținem proiecția de film, conform planului – și-au mutat corturile mai aproape de ecran, a fost o nebunie. Dar mă bucur că am prins o fereastră de o oră în care nu a plouat și am putut să-i bucurăm pe oameni. Așa e cu publicul iubitor de natură, întotdeauna ai parte de surprize plăcute. Iar când se întâmplă genul acesta de lucruri, știi că a meritat tot efortul” – Anca Rusu, Asociația de Turism Retezat – manager Destinația Ecoturistică Țara Hațegului.
Corina Răducanu