Hunedoara a bifat astăzi un nou moment important în conservarea și promovarea patrimoniului său istoric. Lucrările de restaurare și conservare a amfiteatrului din cadrul sitului arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa au fost finalizate, investiția de 5 milioane de euro provenind din fonduri europene atrase de Consiliul Județean Hunedoara, condus de Laurențiu Nistor.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a echipei de proiect și a numeroși specialiști în arheologie, istorie și arhitectură. „A fost un proiect greu, în care a fost nevoie de mulți și valoroși profesioniști, de la arheologi și istorici până la proiectanți și arhitecți de primă mână, și nu pot decât să-i felicit la rândul meu pe toți cei care au dus la bun sfârșit acest obiectiv. Mă gândesc aici la managerul de proiect, doamna Amelia Andrei, la arhitectul Virgil Apostol și la președintele Ordinului Arhitecților din România, Ștefan Bîlici”, a declarat Costel Avram, administratorul județului Hunedoara.
Hunedoara își asumă astfel rolul de „județ cu două Capitale”, punând în valoare atât siturile dacice, cât și cele romane, care fac parte din identitatea istorică a României.
„De acum, e de datoria instituțiilor muzeale, de cultură și artă să utilizeze acest spațiu pentru evenimente care să pună în valoare acest patrimoniu turistic de anvergură al județului Hunedoara, al României și al Europei”, a mai precizat Costel Avram.
Amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa este unul dintre cele mai importante obiective arheologice din țară, fiind construit în perioada romană și având o capacitate estimată la câteva mii de spectatori. Restaurarea sa deschide noi oportunități pentru turismul cultural și educațional din zonă.