Accident rutier pe DN 66, în zona Aeroportului din Petroșani. O tânără a fost rănită
Pompierii din cadrul Detașamentului Petroșani au intervenit, în urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs pe DN 66, în zona Aeroportului din Petroșani.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit informațiilor furnizate de echipele de intervenție, în accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau doar conducătorii auto.

În urma impactului, o femeie în vârstă de 22 de ani a suferit multiple traumatisme. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Ceilalți doi conducători auto implicați în accident au fost evaluați de paramedici și, din fericire, se află în afara oricărui pericol.
Pompierii au intervenit, totodată, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor, procedură standard în astfel de situații.
În prezent, circulația rutieră pe DN 66, în zona producerii accidentului, se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers.