Deva, exclusă din ecuația Superligii? Senatorul Călin Petru Marian critică decizia Consiliului Județean
Deva ar putea pierde șansa de a găzdui meciuri din Superligă, deși stadionul „Cetate” ar îndeplini condițiile necesare, susține senatorul Călin Petru Marian, care critică public decizia administrației județene de a trimite partidele echipei Corvinul Hunedoara la Petroșani.
Formația hunedoreană este tot mai aproape de promovarea în prima ligă, după un parcurs considerat remarcabil. În contextul în care noul stadion de la Hunedoara nu este încă finalizat, autoritățile au decis ca meciurile considerate pe teren propriu să se dispute la Petroșani. O hotărâre care, potrivit senatorului, ridică numeroase semne de întrebare.
„Stadionul Cetate din Deva ar putea fi omologat, mai ales după investițiile realizate în ultimii ani. Orașul are infrastructură adecvată, acces facil pentru public și nu există riscuri legate de vechi tensiuni între suporteri”, a transmis senatorul.
Acesta acuză faptul că varianta Deva nu ar fi fost analizată transparent și că decizia ar fi fost luată fără o consultare publică reală. În opinia sa, municipiul ar fi avut de câștigat atât la nivel de imagine, cât și economic, prin organizarea meciurilor de Superligă.
Mai mult, parlamentarul atrage atenția asupra contextului politic, subliniind că primarul Devei și președintele Consiliului Județean fac parte din aceeași familie politică, ceea ce ar fi putut facilita o colaborare instituțională eficientă. În schimb, susține acesta, în ultima perioadă au existat acțiuni prin care administrația județeană ar fi încercat să limiteze inițiativele municipiului.
„Sportul hunedorean merită decizii corecte și transparente. Deva are resursele, infrastructura și comunitatea necesare pentru a susține meciuri de Superligă. Este momentul ca autoritățile județene să analizeze toate opțiunile, nu doar variantele convenabile politic”, a mai declarat senatorul Călin Petru Marian.
Până în prezent, reprezentanții Consiliului Județean nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la criticile formulate.