Cupa „Pasul Vâlcan” aduce adrenalină și voie bună pe pârtie
Sâmbătă, de la ora 11:00, în Pasul Vâlcan va avea loc „Cupa Pasul Vâlcan” la schi și snowboard, un eveniment care promite spectacol, competiție și multă distracție în aer liber.
Iubitorii sporturilor de iarnă sunt invitați să își demonstreze măiestria pe pârtie, fie că vorbim despre schiori experimentați, maeștri ai virajelor perfecte, fie despre pasionați de snowboard, pregătiți să impresioneze cu trucurile lor. Cei care nu doresc să intre în competiție sunt așteptați să îi susțină pe participanți și să se bucure de atmosfera animată, completată de muzică și peisajul montan spectaculos.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al municipiului Vulcan, care își propun să transforme această competiție într-un reper al sezonului de iarnă în Valea Jiului.
„Cupa Pasul Vâlcan este mai mult decât o competiție sportivă. Este un prilej de a aduce oamenii împreună, de a promova mișcarea și frumusețea zonei noastre montane. Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție și să pună în valoare potențialul turistic al Pasului Vâlcan. Îi așteptăm pe toți, cu mic, cu mare, să fie parte din această sărbătoare a iernii”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Organizatorii îi îndeamnă pe participanți să își pregătească echipamentul și să vină cu entuziasm și spirit de competiție, pentru a transforma ziua de sâmbătă într-una memorabilă, scrisă pe zăpadă, la înălțime.