Pentru ce se mai dau în judecată petroșănenii?
O localnică din Petroșani, de pe strada Cârja, a cerut instanței de judecată să-l oblige pe vecinul ei să demoleze un limitator de viteză pus pe drum. A pierdut procesul pentru că n-a verut să achite taxa de timbru de 20 de lei.
Femeia a cerut instanței demolarea „cocoașei” montate pe stradă, nemulțumită, probabil, de zdruncinăturile zilnice. Cererea, înregistrată la Judecătoria Petroșani la final de ianuarie 2025, viza obligarea pârâtului la desființarea limitatorului de viteză. Doar că acțiunea nu a fost motivată în drept și, mai important, nu a fost însoțită de dovada plății taxei judiciare de timbru. Conform legii, pentru astfel de cereri neevaluabile în bani, taxa este de 20 de lei, iar instanța i-a pus în vedere reclamantei să achite suma, explicându-i totodată că poate cere reexaminarea taxei în termen de 3 zile sau chiar facilități la plată, dacă situația o impune. În ciuda notificării primite la jumătatea lunii ianuarie 2026, dovada plății nu a ajuns la dosar până la termenul limită.
foto ilustrativa