164 de intervenții ale salvatorilor hunedoreni într-un singur weekend. Majoritatea, urgențe medicale
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara au fost extrem de solicitate în ultimele trei zile, desfășurând nu mai puțin de 164 de misiuni și intervenții pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor. Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, 140 dintre aceste solicitări au vizat acordarea primului ajutor medical de urgență, confirmând, încă o dată, rolul esențial al paramedicilor în gestionarea situațiilor critice.
Printre intervențiile din acest weekend se numără și stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din cartierul Colonie, municipiul Petroșani. La sosirea pompierilor, focul se manifesta violent, afectând aproape întreaga suprafață a acoperișului, aproximativ 100 de metri pătrați, existând riscul extinderii flăcărilor la construcțiile din vecinătate. Datorită intervenției rapide a echipajelor operative, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a se înregistra victime. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum deteriorat. Pompierii reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor generate de exploatarea necorespunzătoare a coșurilor de fum. Printre recomandări se numără: verificarea periodică a coșurilor pentru depistarea fisurilor; curățarea depunerilor de funingine; tencuirea și văruirea părții din pod a coșului de fum; respectarea distanței față de elementele combustibile ale construcției; îngroșarea zidăriei coșului în zonele de trecere prin planșee. De asemenea, pentru prevenirea intoxicațiilor cu fum și gaze toxice, este recomandată montarea detectoarelor de incendiu în locuințe. În aceeași perioadă, pompierii hunedoreni au acordat sprijin Serviciului de Ambulanță Județean în 13 cazuri, au desfășurat două activități de recunoaștere și două exerciții cu forțe și mijloace în teren, au intervenit pentru deblocarea a două uși de acces în locuințe și au gestionat alte patru situații destinate protecției comunității.