Vor urca pe jos să se prindă în hora din Pasul Vâlcan

un

 

În 24 ianuarie, de Mica Unire, în Pasul Vâlcan, oamenii vor face hora, iar până acolo vor ajunge, cel mai probabil, pe jos. Telegondola este nefuncțională, din cauza unui defect care persistă și care nu a putut fi remediat la timp, așa că primarul din Vulcan, Cristian Merișanu îi îndeamnă, pe cei care vor să se prindă în horă, să se adune la telegondolă și, de acolo, să urce pe jos.

„A devenit tradiție ca, în 24 ianuarie, să organizăm acest eveniment la Vulcan. Anul trecut au fost cam 500 de oameni și am urcat cu telegondola, apoi pe jos, până la statui. Acolo ne-am prins în horă și la fel vrem să facem și în acest an. Organizăm, împreună cu Asociația Pro Montana. Dar, dacă telegondola nu va fi funcțională, ne adunăm în parcarea de la telegondolă și de aici urcăm pe jos, aproximativ o oră și jumătate”, a spus Cristian Merișanu.
În zona denumită Stâna din Cot, pe platoul acoperit de zăpadă, participanții, având cu ei steaguri tricolore, se vor prinde în tradiționala horă a Unirii. Ei vor marca astfel împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, la peste 1.600 de metri altitudine în Pasul Vâlcan, la Monumentul Eroilor, aflat chiar la granița județelor Hunedoara și Gorj.
Cei de la Promontana spun că adunarea este sâmbătă, 24 ianuarie, la ora 9,30, în parcarea de la telegondolă.

Diana Mitrache
Foto Promontana Vulcan