Și-a stâlcit în bătaie tatăl, dar a primit o pedeapsă cu amânare
Hunedoreanul în vârstă de 43 de ani a fost acuzat că și-a agresat tatăl, un pensionar de 77 de ani din Băcia. Agresorul se enervase după ce bătrânul îi reproșase că nu se îngrijește de copilului său minor.
Victima a avut nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale, iar pentru ca agresorul să fie oprit, a fost nevoie ca polițiștii să-l imobilizeze și să-l ducă în cătușe la secție. ”La data de 23.07.2025, în intervalul orar 10:00 – 11:30, persoana vătămată s-a deplasat la locuința inculpatului (…) împreună cu nepotul său, minorul (…)(care dormise la bunicii paterni), pentru ca acesta din urmă să își ia câteva obiecte personale de la locuința tatălui său. Inculpatul era în curtea imobilului, unde tăia lemne, iar persoana vătămată a început cu acesta o discuție în contradictoriu, în cadrul căreia tatăl îi reproșa fiului diverse lucruri legate de modalitatea în care acesta își îndeplinea îndatoririle părintești. La un moment dat discuția a degenerat, iar persoana vătămată a luat o țeavă metalică și l-a lovit pe inculpat de aproximativ 3 – 5 ori în zona brațului stâng, provocându-i mai multe echimoze, actele de agresiune având loc în prezența minorului. După acest incident, persoana vătămată a plecat la domiciliul său împreună cu nepotul. (…) Inculpatul, care se afla la acel moment sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate și a început să o agreseze aplicându-i mai multe lovituri cu pumnul peste față. Persoana vătămată a căzut la pământ din cauza loviturilor primite și îl ruga pe agresor să se oprească pentru că îl doare, inculpatul nu s-a oprit, ci a continuat actele de agresiune. Între timp, deoarece era plină de sânge la nivelul feței, persoana vătămată s-a deplasat la baie pentru a se spăla, iar inculpatul a venit în urma sa și a continuat să îi aplice mai multe lovituri cu pumnul, victima căzând pe podea, fiind lovită în continuare de inculpat. (…) Inculpatul s-a manifestat violent și în prezența organelor de poliție, fiind necesară folosirea forței de constrângere fizică”, se reține din dosar. Bătrânul n-a dorit ca fiul său să fie tras la răspundere penală, iertându-l pentru comportamentul reprobabil, dar instanța a apreciat că autoritățile nu pot rămâne indiferente. Individul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, dar care i-a fost amânată pe un termen de încercare de doi ani