Întâlnire – surpriză în Defileul Jiului
„Întâlnire de gradul zero, în Parcul Național Defileul Jiului”. Așa numesc rangerii un adevărat spectacol dat de două animale ce locuiesc foarte aproape de comunitatea din inima Văii Jiului. Un urs și un mistreț sunt surprinși în același timp și în același loc.
„Noaptea, camera de monitorizare prinde un cadru ca din filme: un mistreț intră în imagine și se oprește brusc. În față, la câțiva pași, doi ochi strălucesc în întuneric. Secunde lungi. Liniște. Mistrețul stă nemișcat, ca și cum încearcă să ghicească cine e acolo. Apoi, silueta se apropie și se vede clar: un urs. În momentul în care misterul se lămurește, mistrețul ia decizia corectă din lumea sălbatică: o rupe la fugă. Și aici merge perfect proverbul: „Fuga e rușinoasă, dar sănătoasă””, scriu rangerii.
Este dovada clară că fauna se dezvoltă armonios, că animalele pădurii trăiesc în habitat care le priește și faptul că există camerele de monitorizare a faunei este ceea ce ne ajută și pe noi să vedem minunile aflate la doi pași de locuințele noastre.
Diana Mitrache
Foto captură Parcul Național Defileul Jiului