Magia zborului de Dragobete pentru copii, la Vulcan: experiență unică oferită gratuit celor mici

IMG_5379

Municipiul Vulcan va găzdui, pe 24 februarie, un eveniment special dedicat exclusiv copiilor, prilejuit de Dragobete – sărbătoarea iubirii, a curajului și a bucuriei copilăriei. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu,  susține inițiativa menită să aducă zâmbete și emoții celor mici.

Sub titlul „Magia Zborului de Dragobete la Vulcan”, evenimentul este organizat de Răzvan Negrea, în parteneriat cu Muzeul Baloanelor – Triflug Tiger Balloon, și propune o experiență spectaculoasă și sigură: zbor ancorat cu balonul cu aer cald, la câțiva metri de sol, special conceput pentru copii.

„De Dragobete, oferim copiilor emoție, curaj și visul de a zbura. Este un eveniment gratuit, gândit exclusiv pentru ei, pentru a le oferi amintiri care să rămână pentru o viață”, transmit organizatorii.

Pe parcursul evenimentului, copiii vor putea urca într-un balon cu aer cald ancorat, vor simți magia zborului și vor trăi momente unice, pline de entuziasm, bucurie și imaginație. Totul se va desfășura în condiții de maximă siguranță, sub supravegherea specialiștilor.

Accesul este GRATUIT pentru toți copiii, iar locația exactă a evenimentului va fi anunțată public pe 1 februarie.

Prin această inițiativă, administrația locală și organizatorii își propun să transforme Dragobetele într-o sărbătoare a copilăriei, a viselor și a emoțiilor curate.

Când visele copiilor se ridică spre cer, începe magia – iar la Vulcan, pe 24 februarie, magia va prinde aripi.