Polițiștii intensifică acțiunile preventive în trafic pentru creșterea siguranței rutiere: șoferi scoși din trafic după ce au fost depistați sub incidența legii penale

WhatsApp Image 2025-12-04 at 10.56.18 (1)

Polițiștii rutieri din județul Hunedoara continuă seria de acțiuni și controale în trafic menite să reducă riscul de producere a accidentelor rutiere și să prevină comportamentele periculoase ale participanților la trafic. Verificările vizează, în special, conducerea sub influența alcoolului, starea tehnică a vehiculelor, respectarea regimului de viteză, comportamentul în trafic și depistarea vehiculelor neînmatriculate sau fără documente valabile. Echipajele au utilizat aparatele etilotest și, acolo unde situația o impune, a dispozitivelor specializate pentru depistarea substanțelor psihoactive. Șoferii care refuză recoltarea probelor biologice au fost informați despre consecințele penale ale acestui gest, refuzul fiind o infracțiune în sine.

În cadrul acțiunilor, polițiștii verifică și valabilitatea inspecției tehnice periodice, existența asigurării obligatorii și situația juridică a autovehiculelor. Vehiculele neînmatriculate sau cele care prezintă defecțiuni tehnice pot reprezenta un pericol major în trafic.

 

Autoturism neînmatriculat depistat de polițiști,  la Hunedoara

La data de 03 decembrie 2025, în jurul orei 23:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au depistat pe Bulevardul Traian un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din orașul Călan.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că autovehiculul nu era înmatriculat în circulație, iar inspecția tehnică periodică era expirată. De asemenea, pe autoturism au fost găsite montate numere de înmatriculare care nu corespundeau situației tehnice și juridice reale (fiind atribuite altui autoturism). În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

 

Șofer aflat sub influența alcoolului, depistat în Beriu

În noaptea de 04 decembrie 2025, la ora 00:05, un echipaj al Secției de Poliție Rurală Orăștie a oprit pentru control un autoturism ce circula pe DJ 705 A, în comuna Beriu.

La volan se afla un bărbat de 39 de ani, din localitatea Beriu, care a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la o unitate medicală din Orăștie pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Femeie rănită în urma unui eveniment rutier, la Petroșani

La data de 03 decembrie 2025, în jurul orei 17:14, un autoturism tip taxi a fost implicat într-o coliziune pe strada Nicolae Bălcescu, în zona Piața Centrală, din Petroșani.

Deși inițial evenimentul rutier a fost soluționat ca și tamponare (fără a fi înregistrate victime), o femeie de 35 de ani, din Petroșani, care se afla în taximetru, a acuzat dureri după impact. Aceasta a solicitat îngrijiri medicale câteva ore mai târziu, iar polițiștii au demarat verificări primind circumstanțele producerii evenimentului rutier.

Potrivit cercetărilor, coliziunea ar fi fost provocată de un șofer de 70 de ani, din Petroșani, care nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa, în care se afla femeia.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Un șofer din Petrila a refuzat prelevarea probelor biologice

La data de 03 decembrie 2025, în jurul orei 15:30, polițiștii Biroului Rutier Petroșani au oprit un autoturism care circula pe strada Mihai Eminescu, din Petroșani. La volan se afla un bărbat de 43 de ani, din Petrila.

Șoferul a fost condus la Spitalul de Urgență Petroșani pentru recoltarea de probe biologice, însă acesta a refuzat procedura. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere și au întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea mostrelor biologice.

 

RECOMANDĂRI PREVENTIVE:

          •         Respectați legislația rutieră și verificați periodic valabilitatea inspecției tehnice și situația juridică a vehiculului.

          •         Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive; consecințele pot pune în pericol vieți și atrag răspundere penală.

          •         Păstrați distanța de siguranță în trafic și adaptați viteza la condițiile de drum pentru a preveni coliziunile.

          •         În cazul unui accident, anunțați imediat autoritățile și solicitați ajutor medical dacă apar simptome chiar și aparent ușoare.

          •         Respectați obligația legală de a furniza probe biologice atunci când poliția o solicită; refuzul reprezintă infracțiune.

sursa IPJ Hunedoara