Accident grav pe A1. A fost activat planul roșu de intervenție
Un grav accident rutier s-a produs joi seară la ora 21.15, pe autostrada A1, la kilometrul 377, pe sensul Deva–Ilia, în urma căruia s a decis activarea planului roșu de intervenție. În eveniment au fost implicate patru autovehicule: două autoturisme, o autoutilitară încărcată cu material lemnos și o autodubă.

La sosirea echipajelor de salvatori, s-a constatat că în vehicule se aflau cinci persoane. Acestea au fost evaluate medical de echipajele SMURD și de cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, însă nicio victimă nu a necesitat transport la spital.

Impactul dintre autovehicule a provocat aprinderea autoutilitarei, care a fost cuprinsă de flăcări și distrusă aproape în totalitate. Pompierii militari au intervenit rapid pentru stingerea incendiului și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a altor pericole.

Pentru gestionarea eficientă a misiunii, la fața locului au fost mobilizați 22 de pompieri, trei ambulanțe SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o autospecială pentru muncă operativă.
Intervenția s-a încheiat fără probleme deosebite, iar planul roșu de intervenție a fost dezactivat la ora 21:46, după 31 de minute de la activare. Echipajele au acționat și pentru curățarea carosabilului, astfel încât traficul pe autostradă să fie reluat în condiții de siguranță.
Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de instituțiile abilitate.