A plouat, iar torenții au ajuns în orașe
A plouat cu peste 60 de litri pe metru pătrat, la finele săptămânii trecute, iar canalizările nu au făcut față peste tot. La Vulcan, spre exemplu, a devenit viral un videoclip în care torenții veniți de pe munte au ajuns în oraș. Primarul spune că va căuta o soluție optimă.

Cu 8 cm a crescut nivelul în Barajul de la Valea de Pești și asta într-o singură seară, la finalul săptămânii trecute. A plouat cu 60,7 l/mp în zona Iscroni, iar pe Jiul de Vest, nivelul apei a crescut cu 64 de cm. La Vulcan, apele venite de pe munte au refulat și au ajuns, din cauza canalelor colectoare tocmai în strada principală.
„Având în vedere că au fost foarte mari debitele, la Vulcan, în zona Bulevardului Mihai Viteazul, la blocul 17, unde canalizarea menajeră se intersectează cu cea pluvială, canalizarea a intrat sub presiune. A fost o perioadă în care a deversat, după care și-a revenit la normal. Am intervenit cu autospeciale și cu echipele de intervenție, dar nu a făcut față canalizarea”, spune Florin Ciucur, șef Departamentul Exploatare din Apa Serv.
Așa că apa a ajuns pe scări și de acolo, jos, în oraș.

„Atunci când plouă în cantități mari, cum a fost și sâmbătă seara, canalizarea nu a făcut față. Zona aceasta este cea mai de jos și tot ce se adună de la Brazi, coboară către centrul orașului. Am vorbit și cu Apa Serv, dar nu s-a găsit o sluție deocamdată, având în vedere că așa este construcția orașului. Dar sperăm să găsim, până la urmă o soluție”, declară Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Cel mai mult a plouat în Vestul Văii Jiului. Potrivit specialiștilor de la Sistemul Hidrotehnic, cota în lacul de acumulare de la Valea de Pești a crescut cu 8 cm, iar Jiul, la Livezeni a crescut cu 44 de cm, în timp ce la Iscroni, cu 64 de cm. Și pe Jieț, apa Jiului a crescut, imediat după ploi, cu 43 de cm.
Diana Mitrache