Primăria Uricani lansează licitație pentru servicii de cadastru
Autoritatea locală din Uricani a scos la licitație un contract pentru servicii de cadastru, în valoare de peste 264.000 de lei.
Primăria Uricani, în colaborare cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara, a anunțat lansarea procedurii de achiziție publică pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică în sectoarele cadastrale din cadrul UAT Uricani. Contractul vizează atribuirea de servicii de cadastru specializate și se va desfășura în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.
Serviciile solicitate includ toate lucrările necesare pentru înregistrarea sistematică a proprietăților în sectoarele cadastrale ale orașului Uricani. Aceasta presupune măsurători cadastrale, întocmirea documentației tehnice și completarea registrului național de cadastru și carte funciară.
Contractul este finanțat integral din fonduri bugetare, prin bugetul ANCPI, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara. Valoarea totală estimată a achiziției este de 264.462,81 lei.
Acest proiect face parte din eforturile autorității locale de a actualiza și completa registrul cadastral al orașului Uricani, asigurând transparența proprietăților și facilitând dezvoltarea urbană și planificarea teritorială.
Monika BACIU